Curs Presa franceza

Primul anunt scris, cunoscut pana acum, este un papirus redactat la Teba, in anul 3.000 a.J-C., prin care se oferea o recompensa celui care ar ajuta la prinderea unui sclav fugit de la stapan. Asemenea anunturi, cu functie utilitara si informativa, se regasesc de-a lungul intregii istorii  a societatii umane, pe toate meridianele globului si sub diferite forme de publicare.

Nevoia de informatie este o caracteristica fundamentala a Omului, a intregului sistem social si putem gasi elemente de „jurnalism” manifestate inca din timpul celor mai indepartate civilizatii. Curiozitatea omului, a „publicului” din totdeauna a stimulat vocatia de povestitor de fapte si intamplari a stravechilor aoidos, acei cantareti greci care, in epoca primitiva, cantau sau recitau acompaniindu-se la lira, povestind evenimente de interes obstesc.

In Evul Mediu francez, les trouvers (truverii), din nordul tarii, si les troubadours (trubadurii), din zona meridionala a Frantei, intocmai ca si griotii (griot) din Africa, indeplineau aceeasi functie de comunicare, de transmitere si informare a publicului avid de cunoastere, care voia sa afle ce se intampla in alte parti ale tarii sau ce  lucruri se mai petrec pe alte meleaguri. Grija cu care s-au scris povestirile marilor evenimente descrise de Homer, de cronicari, de Herodot sau de Marco Polo a dat nastere unor lucrari care pot fi considerate ca se inrudesc cu reportajul modern.

Preocupati de buna administrare a posesiunilor lor, marii sau micii regi si imparati din lumea antica si, mai apoi, din Evul Mediu, au creat adevarate retele de strangere si difuzare a informatiilor. Mesagerii care faceau parte din aceste sisteme de comunicare transmiteau noutatile fie oral, fie scris. Vestile urmau, ulterior, sa fie aduse la cunostinta obstii pe diferite cai dar, mai ales, prin strigare in piata publica sau pe strazile urbei. Tobosarul public atragea atentia oamenilor printr-un anume ritm batut  la toba, convocand lumea la adunare. Cand numarul celor reuniti era suficient de mare, tobosarul sau un insotitor, functionar in “aparatul administrativ” – un fel de purtator de cuvant din zilele noastre -, citea anuntul sau il prezenta liber. De multe ori, anuntul public era insotit si de un afis expus in piata publica, la biserica sau in alte locuri frecventate intens de oameni. Uneori, destul de rar, lumea era informata doar prin afisele expuse public, la vedere, dar pentru ca multi nu stiau sa citeasca, tobosarul era modalitatea cea mai sigura de informare a multimii.

In toate societatile umane care au cunoscut scrierea, pe langa aceste retele „oficiale” de comunicare a informatiilor, mai existau si sisteme private de informare. Astfel, se cunoaste ca in Roma antica, in secolele VI–I a. J.–C., existau doua feluri de arhive: Acta Senatus, care reunea consemnarile sedintelor senatoriale, - propuneri, luari de cuvant, replici, dezbateri, decizii etc. care au avut loc in timpul reuniunilor senatorilor romani - , si Commentarii principes unde erau adunate toate epistolele, darile de seama, rapoartele si informatiile trimise direct Principelui, adica imparatului roman.

Este remarcabil faptul ca, din cele mai vechi timpuri, comunitatile organizate profesional, breslele, negustorii, oamenii de afaceri, politicienii, clasele conducatoare de pretutindeni si-au construit diferite forme de comunicare a informatiilor, surse periodice de aflare a noutatilor din domeniile care ii interesau.