622 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Schimbarile social-economice care au avut loc in Romania si care, cel putin pe plan economic, cu evidente consecinte in cadrul relatiilor sociale, se mai produc inca au condus la aparitia sau, mai exact, la reaparitia unei forme de proprietate cunoscuta de toate sistemele de drept care reflecta, pe de o parte, o organizare democratica a socitasii, asigurata de stat, organismele sale, partidele politice, sindicate, societatea civila etc., iar, pe de alta parte, de existensa unei economii bazate pe cerere si oferta, cu prezenta mai mult sau mai putin circumstantiata a statului in organizarea si desfasurarea vietii economice determinate in chip democratic de puterea legislativa si in practica de puterea executiva.
Avem in vedere dreptul de proprietate publica, drept existent si reglementat in perioada dezvoltarii moderne a Romaniei, inceput inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, inlocuit in perioada regimului totalitar pe care l-a cunoscut statul roman intre 1945-1989 cu dreptul de proprietate socialista de stat. Dupa anul 1990, odata cu trecerea la organizarea democratica a societasii romanesti, a reaparut, mai intai, nosiunea de domeniu public, in Legea nr. 18/1991, modificata si republicata, si apoi cea de proprietate publica, in Constitusia adoptata in anul 1991, in Constitusia revizuita in anul 2003, in prezent in vigoare, precum si in alte acte normative.
Astfel, spre deosebire de alte subiecte de drept, statul si unitasile administrativ-teritoriale, persoane juridice de drept public, ca purtatoare ale atribusiilor de autoritate, au o dubla calitate, fiind subiecte de drept public, in primul rand, si subiecte de drept privat. Aceste persoane juridice, insa, sunt singurele titulare ale unui drept de proprietate al carui regim juridic este diferit de cel de drept comun, respectiv dreptul de proprietate publica.
CUPRINS
1. DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICA - FORMA A DREPTULUI DE PROPRIETATE
1.1. CONSIDERAsII GENERALE
1.2. NATURA JURIDICa A DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA
2. CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA
2.1. NOTIUNE
2.2.INALIENABILITATEA
2.3.IMPRESCRIPTIBILITATEA
2.4. INSESIZABILITATEA
3. CONCLUZIE
4. BIBLIOGRAFIE
Adauga o cerere pentru cursul sau referatul de care ai nevoie iar noi te anuntam de indata ce cererea ta a primit un raspuns. Daca dimpotriva, esti un student silitor si vrei sa raspunzi unei cereri, vei castiga mult mai multi gold coins!
Participa acum!