Dorinta de Mihai Eminescu

Titlul "Dorinta" sugereaza imaginea iubirii posibile, dar neimplinite. Iubirea este proiectata intr-un plan imaginar, exprimand aspiratia poetului pentru un sentiment ideal, dorinta profunda a acestuia de a atinge perfectiunea trairii acestui sentiment profund. Poezia a aparut in revista "Convorbiri literare" la 1 septembrie 1876. "Dorinta" apartine genului liric si este o idila clasica ( o poezie de dragoste si de natura ).

Tema este aspiratia de implinire a iubirii ireale in mijlocul naturii. Prima stofa fixeaza cadrul natural si cuprinde chemarea iubitei in mijlocul naturii.Verbul la imperativ"vino "exprima intensitatea chemarii,a dorintei. Cadrul natural se constituie numai din trei elemente,insa foarte sugestive: "izvorul care tremura pe prund" -personificare; "prispa cea de brazde" -metafora; "crengi plecate" -metonimie.

In urmatoarele trei strofe,poetul exprima asteptarea infrigurata a iubitei,intalnirea si jocul ei erotic: "Si in bratele-mi intinse/Sa alergi,pe pipt sa-mi cazi,/Sa-ti desprind din crestet valul,/Sa-l ridic de pe obraz.//Pe genunchii mei sedea-vei,/Vom fi singuri-singurei,/Iar in par infiorate/Or sa-ti cada flori de tei..//Fruntea alba-n parul galben/Pe-al meu brat incet s-o culci,/Lasand prada gurii mele/Ale tale buze dulci...//"