Jocul copilului

Jocul cunoaste o dezvoltare deosebita in perioada de la 1 la 3 ani. Copilul este centrat pe jucarie, care are un rol de constituire a jocului. Acum, jocul este simplu, de improvizatie, respectiv actiunile sunt de strangere, de aruncare sau de imprastiere. La 1-2 ani, copilul, in jocul sau, este dependent de jucarie, caracteristica fiind activitatea concreta.

Dupa 2 ani, copilul poate inlocui jucaria cu un simbol al ei, evidenta fiind emanciparea de sub comandamentul concretului. Jocul copilului acopera aproape 90% din timpul destinat activitatii, iar acesta aproape in totalitate este destinat jocului cu obiectele. Elemente de joc sunt continute in cadrul celorlalte activitati legate, de exemplu, de toaleta sau de hranire.

Activitatea de joc favorizeaza corelarea miscarilor, care se subordoneaza unor comportamente precise, fapt ce conduce la o mai buna organizare a conduitei. Copilul pana la 3 ani este captivat de jocul cu obiecte si mai putin capabil de a-si corela propria activitate cu a celorlalti copii, motiv pentru care copilul de 2-3 ani se joaca singur chiar daca este in compania altor copii. Acest fapt a dat nastere la una din cele mai cunoscute teorii, cea a egocentrismului, sustinuta de Jean Piaget, care explica natura jocului izolat al copilului.