Comunicarea orala: stiluri de comunicare

Comunicarea orala reprezinta, ca si comunicarea scrisa, un sistem propriu de reguli si norme, doar ca sensibil mai bogat si mai complex, datorita factorilor extra si para lingvistici si a influentei decisive a cadrului situational. O analiza nuantata l-a facut pe cercetatorul Martin Joos (apud Mihai Dinu, Comunicarea) sa distinga un numar de cinci trepte ale comunicarii orale, ce constituie toti atatia pasi ai indepartarii acesteia de rigorile exprimarii scrise:

- Stilul ce caracterizeaza formele de comunicare necooperativa, in care emitatorul nu isi cunoaste receptorul, iar acesta din urma nu e in masura sa influenteze in vreun fel discursul celui dintai. E cazul unor emisiuni de radio sau televiziune, cu texte atent elaborate tocmai pentru ca se stie ca inexistenta feed-backului face imposibila ajustarea lor pe parcurs.

- Stilul formal corespunde adresarii catre un auditoriu numeros, ale carui reactii sunt, de data aceasta, perceptibile pentru vorbitor. Si in acest caz, discursul prezinta un nivel
inalt de coerenta, frazele fiind construite cu grija dintr-un material lexical cat mai variat. Se evita sistematic repetitiile, recurgerea la expresii argotice sau prea familiare, elipsele si lasarea in suspensie a unor propozitii incepute.

- Stilul consultativ este cel al discutiilor cu caracter profesional, de afaceri, al negocierilor si tratativelor. Participarea interlocutorului la dialog este aici activa. Nu se mai poate vorbi de un plan detaliat al comunicarii, ci numai de informatie de baza, imbogatita pe parcurs, in conformitate cu solicitarile partenerilor de discutie. Absenta unei preelaborari a discursului determina aparitia unor elemente lexicale parazite, a ezitarilor si a reluarilor, a unor exprimari semigramaticale, ori chiar a dezacordurilor.

- Stilul ocazional e specific conversatiilor libere intre prieteni. De data aceasta a disparut chiar si baza informationala minima pe care trebuia sa se construiasca dialogul. Participantii trec fara restrictii de la un subiect la altul, intr-o maniera neglijenta. In plus, isi fac aparitia expresiile eliptice si folosirea unor termeni in acceptiuni speciale, cunoscute interlocutorilor din interactiuni verbale anterioare.