Comunicarea verbala

In procesul de comunicare pot fi identificati o serie de stimuli care impun acestui act specific uman un caracter individual. Acestia sunt de natura interna sau de natura externa. Stimulii de natura interna: - experientele personale, mentale, fizice, psihologice si semantice, „istoria” fiecaruia; - atitudinile personale datorate educatiei si instructiei fiecaruia, nivelului si pozitiei sociale, profesiei; - perceptia si conceptia noastra despre lume, despre noi insine, despre interlocutori; - propriile deprinderi de comunicator si nivelul de comunicare al interlocutorului.

Stimulii de natura externa: - tendinta de abstractizare -; operatie a gandirii prin care se urmareste desprinderea si retinerea doar a unei insusiri si a unor relatii proprii unui f apt; - tendinta deductiva -; tendinta de a aseza faptele sau enunturile intr-un rationament care impune concluzii ce rezulta din propuneri si elemente evidente; - tendinta evaluarii -; tendinta de a face aprecieri prin raportarea la propriul sistem de valori, la alte sisteme, la alte persoane.

Vorbitorul. Situatia „vorbirii”, a trecerii limbii in act presupune o serie de abilitati necesare interlocutorilor pentru a reusi o comunicare eficienta. Daca pana aici am prezentat conditiile teoretice ale comunicarii, e cazul sa ne indreptam atentia spre conditiile cerute de operationalizarea comunicarii. Si vom aborda mai intai conditiile care tin de personalitatea vorbitorului, a comunicatorului: - claritate -; organizarea continutului de comunicat astfel incat acesta sa poata fi usor de urmarit; folosirea unui vocabular adecvat temei si auditorului; o pronuntare corecta si completa a cuvintelor; - acuratete -; presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea expr ima sensurile dorite; cere exploatarea completa a subiectului de comunicat;