1926 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Atunci cand te pregatesti pentru admiterea la facultate, exista o multime aspecte de care trebuie sa tii cont. Printre acestea se numara si adaptarea ta la noua viata, odata ce iti vei incepe studentia. Pentru ca sfaturile celor din jur nu lipsesc niciodata, se prea poate sa auzi una sau mai multe dintre urmatoarele minciuni legate despre cursurile din facultate.
In vara de dinaintea studentiei sau la inceput de facultate, te poti trezi intr-o mare de confuzie, asaltat de tot soiul de informatii despre care nu stii daca sunt adevarate sau nu, demne de crezare ori ba. In timp, te vei prinde singur cum stau lucrurile. Insa, daca nu vrei sa dai de bucluc, iata cateva afirmatii in care nu ar trebui sa te increzi:
1. Prezenta la cursuri este optionala
Ce-i drept, nu toate cursurile au prezenta obligatorie in facultate, dar nu te baza foarte tare pe cuvintele unui prof care iti spune, cu mana pe inima, la primul curs, ca pentru el prezentele nu conteaza. Au existat numeroase cazuri cand proful cel amabil s-a sucit (in urma absentei constante a studentilor, poate!) la mijlocul semestrului si a hotarat dintr-o data ca prezenta este cat se poate de obligatorie la cursul sau.
Vrei sa risti asa ceva in primul semestru din primul an de facultate, cand nici macar nu stii pe ce lume te afli? Probabil ca nu. Chiar daca nu ai chef sa mergi la toate cursurile, asigura-te ca dai pe la facultate suficient de des incat sa poti sa intri in examen in sesiune.
2. Profesorilor nu le pasa de tine
Din nou, se prea poate sa nu le pese daca faci tot posibilul sa ramai anonim. Daca, insa, esti un student bun si te implici in activitatea academica, vei fi cu siguranta remarcat. Si chiar daca nu este cazul, la seminarii te vei individualiza, mai mult ca sigur, intrucat vei fi nevoit sa faci teme, proiecte de unul singur sau in echipa, sa raspunzi pentru nota finala, etc. Drept urmare, profesorul de seminar nu va avea cum sa nu te remarce.
3. Grupele sunt prea mari
Se poate sa faci parte dintr-o grupa cu alti 50 de studenti sau dintr-una cu inca 10, in functie de universitatea, facultatea si specializarea pe care o alegi. Daca pentru tine marimea grupelor este un factor important in alegerea facultatii – de asta poate depinde si posibilitatea ta de afirmare si de a dobandi mai multe cunostinte, intereseaza-te in prealabil pentru a vedea cum stau lucrurile in facultatea pe care iti doresti sa o urmezi. In orice caz, asa cum afirmam si la punctul 3, daca vrei sa te faci remarcat, o vei putea face indiferent de marimea grupei din care faci parte in facultate.
4. Facultatea este un fel de liceu, doar mai dificila
Intr-adevar, facultatea este mai dificila decat perioada liceului, insa schimbarile sunt mult mai numeroase, fapt ce transforma studentia intr-o etapa diferita de liceu. Asa cum probabil stii deja, notele in facultate sunt mult mai importante decat in liceu – adesea, o nota primita este cea finala.
Se poate sa ai dai si partiale si sa trebuiasca sa faci si niste proiecte, insa nu este deloc ciudat ca nota ta finala sa nu fie formata din mai multe bucati, ci doar din cea pe care o obtii la examenul din sesiune. In plus, ai mai multe responsabilitati in facultate decat in liceu, iar gradul tau de independenta creste simtitor.
Daca vrei sa afli mai multe informatii despre admiterea la facultate 2011, acceseaza modulul Admitere Facultate din Studentie.ro!
Dana Saporan - editor Studentie.ro