Introducere
In economia globala, banii sunt asemenea sangelui dintr-un organism viu, ei permit circulatia valorii si intretin viata sistemelor economice.
Aproape in orice domeniu al activitatii umane exista preocupari privind disfunctionalitatile care pot sa apara in interiorul lui si, de aceea, se studiaza cauzele, modul de aparitie si manifestari a acestora, consecintele lor. Crizele sunt astfel de disfunctionalitati. Economistii analizeaza criza dupa criterii specifice, atribuindu-i cara...
Gruparile regionale constituie o realitate a lumii contemporane. Asa cum sublinia si Armando Toledano Laredo, in fond, miza integrarii o reprezinta omul cu demnitatea si libertatea sa, exprimate pe vaste spatii integrate, democratice, viabile economic si juste social. Privite la ansamblul mondial, ele sunt foarte numeroase si foarte diferite ca dimensiune si grad de integrare. Practic, fiecare stat face parte dintr-o grupare sau acord de cooperare.
Problema care se pune, o reprezinta nu numa...
Student eminent, iti doresti sa urmezi un MBA in strainatate, dar nu sti ce tara sa alegi? Daca preferinta ta se indreapta catre tarile asiatice, iti oferim un top al celor mai bune 10 programe de MBA din Asia!
Topul se refera la primele 10 institutii de invatamant superior din Asia ce organizeaza an de an o serie de MBA-uri care formeaza adevarati profesionisti. Universitatile cu cele mai bune programe de MBA din Asia sunt urmatoarele:
1. Chinese University of Hong Ko...
Asia este cel mai mare continent din cele sapte continente ale lumi. Fara insulele care inconjoara Aia masoara 44.936.000 km sau aproape o treime din uscatul Pamantului. Populatia sa masoara aproape trei cincimi din populatia lumii, la inceputul anului 1990 Asia avea mai mult de 3.4 miliarde de locuitori.
Asia este aproape total in emisfera nordica,la nord este Oceanul Arctic,la est este Stramtoarea Bering si Oceanul Pacific.La sud-vest se afla Marea Rosie si Marea Meditera...
Asia este situata in estul Europei si se intinde pana la Oceanul Pacific,cuprinzand si insulele din estul si sud-estul sau.Limita fata de Europa este conventionala:ea trece la vest de Muntii Ural,se continu cu raul Ural,tarmul vestic al Marii Caspice,poala nordica a Muntilor Caucaz, tarmurile estice si sudice ale Marii Negre,dupa care limita strabate stramtorile Bosfor si Dardanele, tarmul estic al Marii Egee si Marii Mediterana.Limita fata de Africa incepe cu canalul Suez, trece prin mare Rosi...
Principalele activitati agricole cuprind doua mari domenii - cultura plantelor si cresterea animalelor – si numeroase subdiviziuni ale acestora. Majoritatea culturilor de cereale provin din Asia (grau, orez, porumb), precum si primele animale domestice (ovine, porcine, bovine).
Asia de vest si sud-vest. Agricultura, desi dispune de terenuri agricole reduse, are un inalt randament datorita mecanizarii si irigatiilor. Ca tari repreze...
Este continentul cel mai intins – 44 milioane km2 si cea mai mare populatie – 3,7 miliarde locuitori ; China si India – 2,3 miliarde locuitori. Tarmul Marii Moarte se afla la -400m sub nivelul oceanului.Maximul pluviometric este in statul Asam din India iar minimul termic la Verhoiansk.Cel mai mare lac al Terrei este Marea Caspica, cel mai adanc lac este Baikal – 1620 m.Cel mai sarat lac este Toose din Turcia urmat de Marea Moarta.Cea mai lunga cale ferata este Transiber...
Asia este cel mai mare continent din cele sapte continente ale lumi. Fara insulele care inconjoara, Asia masoara 44.936.000 km sau aproape o treime din uscatul Pamantului.
Situata cu precadere in emisfera nordica, cel mai vast si cel mai populat continent. Masiva, afara de partea orientala, cu relief accidentat si fragmentat in peninsule (Kamciatka, Coreea, Malaysia) si arhipelaguri (Japonia), Asia este formata din regiuni joase in nord-vest (Siberia occidentala, depresiunea Aralo-...
Continentul asiatic este inconjurat in cea mai mare parte de ape: Oceanul Arctic (in Nord), Oceanul Pacific (in Est) si Oceanul Indian (in Sud). In partea central-vestica este limitat indirect de Oceanul Atlantic, prin intermediul a doua mari ale acestuia: Marea Neagra si Marea Mediterana. In acest fel, Asia este singurul continent care are ca vecini toate oceanele planetei. Numai in N-V are o limita terestra, marginindu-se cu Europa, de care il separa o linie conventionala.
Punctele ...
Cu o suprafata totala de 44 milioane km2, Asia este cel mai intins si populat continent al Terrei, reunind o mare varietate de conditii naturale, culturi si civilizatii stravechi, resurse bogate si tari situate la niveluri diferite de dezvoltare economica.
Principalele activitati agricole
Principalele activitati agricole cuprind doua mari domenii - cultura plantelor si cresterea a...
Asia este cel mai mare continent din cele sapte continente ale lumi. Fara insulele care inconjoara Asia masoara 44.936.000 km sau aproape o treime din uscatul Pamantului. Populatia sa masoara aproape trei cincimi din populatia lumii, la inceputul anului 1990 Asia avea mai mult de 3,4 miliarde de locuitori.
Asia este aproape total in emisfera nordica,la nord este Oceanul Arctic,la est este Stramtoarea Bering si Oceanul Pacific.La sud-vest se afla Marea Rosie si Marea ...
Asia cea mai mare dintre partilelumii.(30% din tot uscatul globului), o parte a continentului EuroAsia. Suprafata: 43,475 mii km2 . Este situata in emisfera nordica, cu exceptia arhipelagului Malaez, care se afla partial la sud de ecuator. Punctele extreme continentale: la nord cpul Celiuskin, la sud capul Piai, la est capul Dejniov, la vest capul Baba. Granita conventionala cu Europa terece pe la poalele estice ale muntilor Ural si Mugojari.
Pe riul Emba, tarimul nordic al Marii Casp...
Maine, 19 iunie 2009, la ora 19:30 incepe cea de-a IVa editie a Festivalului de Film Asiatic, singurul festival de acest gen din Europa Centrala si de Est. Acesta se va desfasura in perioada 19 – 28 iunie 2009, asa ca timp de 10 zile, gazda festivalului, Cinema Scala, ne asteapta cu "a totally diferent experience for the eye".
Fest’Asia revine in peisajul cultural bucurestean cu o editie care se anunta mai vie ca niciodata: intre 19 si 28 iunie, la Cinema Sca...
Cautam ONG-isti cu experienta, pentru a asista organizatii din Africa & Asia prin serviciul de voluntariat international VSO
Invitam sa aplice pentru roluri de voluntari internationali ONG-isti cu experienta, care doresc sa se alature efortului sutelor de profesionisti din lume care s-au oferit pentru a-si impartasi experienta profesionala cu colegi din organizatii din tari defavorizate din Africa sau Asia si a infaptui, impreuna, o schimbare in bine in lume. Plasamentele sunt oferite prin...
The East-West Center is pleased to announce new fellowships for the Asia Pacific Leadership Program for 2009-10. Entering its eight year, the Asia Pacific Leadership Program (APLP) is the center of excellence for leadership education in the Asia Pacific region. The APLP is a graduate certi?cate program combining the development of regional expertise with the enhancement of individual leadership capacity.
Based at the East-West Center in Honolulu , Hawaii , the program has created a network...
Asia adaposteste cateva
dintre cele mai uimitoare fapturi de pe planeta: ultimele specii supravietuitoare
de tigri, rinoceri parosi si adorabili urangutani.
Toate aceste animale si multe altele se afla acum sub protectie internationala
pentru ca sunt in pericol sa dispara complet ca specii.
Extinderea omului in habitatul lor natural, cresterea nivelului de
industrializare a zonei si comertul ilegal cu animale au avut numeroase efecte
negative. Acum insa multe guverne si organizatii de binefa...
Desi Japonia, China si Coreea reprezinta cele trei mari puteri ale Orientului Indepartat, principalele sapte state din Asia de Sud-Est insumeaza o populatie de peste 500 de milioane de locuitori; ele au o importanta tot mai mare pentru viitoarele piete; pentru resursele de mana de lucru si pentru dezvoltrea industriala si tehnologica. Indonezia se afla pe locul patru in randul celor mai populate tari din lume, Vietnam pe locul treisprezece, Filipine pe locul paisprezece, iar Thailanda pe locul ...
In partea de sud a fostei Uniuni Sovietice, inghesuite intre Rusia si Iran/ Afghanistan de la nord la sud si intre Caucaz si China de la vest la est, se afla sase republici musulmane care si-au dobandit independenta o data cu destramarea Uniunii Sovietice. Aceste tari Kazahstan, Uzbekistan, Kargazstan, Tadjikistan, Turkmenistan si Azerbaidjan au devenit centrul interesului international datorita bogatiei resurselor lor naturale.
Amplasarea geografica a acestor state le confera o considerab...
Cel mai mare continent, ocupand o treime din suprafata totala de uscat a Terrei. Numele sau este de origine necunoscuta, desi probabil ca a avut initial o aplicare locala, extinzandu-se treptat la intregul continent; suprafata: 44 000 000 km2; cele mai mari orase (cu o populatie de peste 5 000 000 loc.): Bangkok, Beijing, Bombay, Calcutta, Delhi, Dhaka, Hong Kong, Hyderabad, Istanbul, Jakarta, Karachi, Lahore, Madras, Manila, Osaka, Seul, Shanghai, Shenyang, Teheran, Tianjin, Tokyo; caracterist...
Asia Pacific University College of Technology and Innovation (UCTI) was established when Asia Pacific Institute of Information Technology (APIIT) was officially awarded University College status by the Ministry of Higher Education, Malaysia, in 2004. The new University College is now called UCTI for short.
Operating alongside APIIT, UCTI leverages on APIIT's strong track record and reputation. UCTI continues to maintain an internationally recognised standard for high quality education and st...