Motivatia acestei lucrari este aceea de a realiza o scurta analiza comparata intre doua state aparent distincte si, totusi cu multe elemente in comun. La o prima vedere cele doua tari par a nu avea nimic in comun, incepand cu arealul geografic de care apartin, contextul istoric, tipul de economie caracteristic, aspectele religioase, lingvistice, etnice, educationale, continuand cu gradul de stabilitate interna si politicile specifice fiecarui stat in parte.
Totusi am incercat sa insis...
Chiar daca, in mare, studiile in tarile nordice sunt gratuite, ai putea avea nevoie de o finantare pentru a putea urma cursurile unei universitati din oricare dintre aceste tari. Sau, si mai bine, ai putea fi platit, in cazul in care obtii o pozitie de doctorand. Daca iti doresti sa studiezi intr-o tara cum este Norvegia, iata care sunt bursele de care ai putea dispune!
In modulul Burse si Scoli de Vara din Studentie.ro poti sa gasesti burse in orice dintre domeniile de care esti interesat, ...
Alaturi de Danemarca sau Finlanda, Norvegia este o tara cu un invatamant superior de calitate care atrage in fiecare an numerosi studenti din intreaga lume.
Daca te numeri si tu printre tinerii care si-ar dori sa studieze in Norvegia, afla care sunt cele mai noi burse in aceasta tara si ce ai de facut pentru a beneficia de una dintre ele!
In modulul Burse si Scoli de Vara din Studentie.ro ai sansa sa gasesti burse in toate colturile lumii, indiferent de domeniul in care studiezi. D...
Norvegia se numara printre tarile nordice cu un invatamant de calitate, cu 4 universitati in top 500 al celor mai bune institutii de acest tip din lume. Daca esti tentat sa studiezi in Norvegia, afla care sunt universitatile de top din aceasta tara!
Norvegia ofera studentilor internationali o paleta bogata de cursuri in limba engleza, drept pentru care se numara printre tarile preferate de acestia. In plus, se numara printre tarile care nu percep taxe de scolarizare! Iata care sunt universit...
In ultimii ani, Norvegia s-a numarat printre cele mai cautate tari pentru realizarea studiilor universitare si postuniversitare, datorita educatiei la nivel inalt oferite in aceasta tara. Daca te numeri printre studentii care isi doresc sa studieze in strainatate, afla tot ce trebuie sa stii despre studiile in Norvegia!
Admiterea
Pentru a te putea inscrie la o facultate din Norvegia, ai nevoie in primul rand de diploma de bacalaureat si de un certificat care sa iti ateste cunostintele de li...
Miscarile arhitecturale importante din alte colturi ale lumii au ajuns de multe ori prea tarziu in Norvegia si au avut o influenta redusa asupra constructiilor din aceasta tara. Unele, totusi, si-au lasat amprenta, ca de pilda asupra resedintei baronilor Rosendal, cu vedere la Fiordul Kvinnherad, care este inspirata din stilul baroc, si asupra conacului din lemn, in stil rococo, aflat la Bergen si cunoscut sub numele de Damsgard.
Intre anii 1100 si 1300, in Norvegia, s-au construit aproximat...
The International Peace Research Institute, Oslo si Departamentul de Relatii Internationale din cadrul The Australian National University, in parteneriat cu Bjorknes College ofera pentru anul universitar 2010-2011 burse pentru Master in Relatii Internationale specializate in Pace si Conflict.
Programul reuneste academicieni din prima linie a cercetarii relatiilor internationale, pace si conflict din doua parti ale globului.
Studentii vor petrece un semestru la Bjorknes College in Norvegi...
BI Norwegian School of Management ofera burse doctorale in domeniul administratiei si al afacerilor.
Acest program de burse este oferit pentru o perioada de patru ani si acopera ariile urmatoare de pregatire: Finante si Economie.
Bursele oferite de BI Norwegian School of Management sunt destinate studentilor talentati care isi doresc sa isi dezvolte o cariera internationala in domeniul academic si care pot sa contribuie prin cercetarile si lucrarile lor.
BI Norwegian School of Manage...
Programul de mobilitate Yggdrasil promoveaza internationalizarea cercetarii din Norvegia si ofera in consecinta burse doctorale pentru studenti si tineri cercetatori.
Acest program de studii intentioneaza sa transforme Norvegia intr-o destinatie atractiva de cercetare academica pentru studenti si tineri cercetatori inalt calificati, in diferite domenii, consolidand astfel comunitatile de cercetare implicate din Norvegia.
Conditii de eligibilitate:
Cererile de aplicatie pentru aceste bu...
Organizatia Solborg din Norvegia este in cautarea unui voluntar (baiat) pentru un stagiu EVS de un an, ce va incepe pe 1 iunie 2009.
Organizatiile acreditate EVS care au voluntari interesati sunt rugate sa trimita CV si scrisoare de motivatie la adresa de e-mail: solborg@camphill. no
Mai multe informatii despre organizatie si proiect (EI ref 2007-NO-63) pot fi accesate aici....
Centrul National pentru Burse de Studii in Strainatate anunta lansarea ofertei de burse acordate in baza Programului de colaborare in domeniile culturii, educatiei si cercetarii intre Guvernul Romaniei si Guvernul Regatului Norvegiei pentru anul universitar 2008-2009:- 15 burse pentru studii postuniversitare sau cercetare (este necesara scrisoarea de accept din partea unei universitati sau institutii de cercetare din Norvegia)- 2 burse la cursuri de vara la Universitatea din OsloData limita pen...
Discutam odata cu un prieten norvegian despre relativitatea culturala si l-am intrebat cum ar clasifica el popoarele. E simplu, a raspuns el. Exista numai doua tipuri de oameni norvegienii si cei care si-ar dori sa fie norvegieni.
Aceasta tendinta a norvegienilor de a se plasa in centrul atentiei, care a starnit atatea comentarii din partea danezilor si a suedezilor, este una dintre cele trei caracteristici uimitoare ale poporului norvegian.
Celelalte doua sunt incapatanarea, care ajuta l...
Persoanele a caror vrsta nu depaseste 40 de ani si care cunosc limba engleza si/sau norvegiana si japoneza pot participa la concursul national organizat de Oficiul National al Burselor de Studii n Strainatate. n Norvegia sunt oferite 2 burse pentru cursuri de vara organizate la Scoala internationala de vara din Oslo n perioada 24 iunie-4 august 2006. n acest caz, participantii trebuie sa cunoasca foarte bine limba norvegiana si sa prezinte scrisoarea de recomandare a profesorului de limba norv...
In baza programului de colaborare dintre Romania si Norvegia, pentru anul viitor se acorda tinerilor romani doua burse pentru cursuri de vara la Scoala Internationala din Oslo, in perioada 24 iunie-4 august 2006. Se pot inscrie studenti care au cunostinte de limba norvegiana. De asemenea, mai sunt oferite 18 luni de bursa pentru stagii de studii postuniversitare si de cercetare, cu o durata de 3-9 luni, pentru tinerii din reteaua Ministerului Educatiei. Varsta maxima este de 40 de ani, iar ...
Ovi Cernauteanu sustine ca poporul care l-a adoptat nu se lasa doborat de recentele atacuri teroriste, ba dimpotriva, lumea este mult mai unita acum.
`Lumea e mai unita, nu se lasa doborata de acest masacru`, a declarat Ovi pentru Libertatea.
Vineri, 22 iulie, a fost ziua care a indoliat Norvegia. Aproape 100 de morti si cam tot atatia raniti sunt cifrele unui atac fara... Continuare pe Ovi Cernauteanu: Lumea nu se lasa doborata de masacrul din Norvegia...
1. Formarea si evoluţia statului:
Teritoriul Norvegiei este locuit din antichitate de triburi germanice. Micile regate feudale se unesc, in 872, sub regele Harald I Harfagar (860-933). in secolele IX – XI, vikingii intreprind expediţii care-i poarta din Norvegia pe coastele Islandei, Groenlandei, Americii de Nord si Mediteranei.
La inceputul secolului XI este adoptat crestinismul, iar in prima jumatate a secolului XVI are loc reforma. in 1262, Norvegia isi extinde dominaţia...
NORVEGIA
Norvegia este o tara ingusta si lunga situata in nord-vestul continentului european. O treime din Norvegia (partea de nord) este situata deasupra Cercului Polar si este numita "Taramul Soarelui de la Miezul Noptii". Pentru ca aceasta regiune este situata atat de in nord, in fiecare vara sunt perioade cand soarele straluceste 24 de ore pe zi. Oslo , capitala Norvegiei si cel mai mare oras, se afla in partea de sud a tarii. Majoritatea norvegienilor locuiesc in apropierea sau de-a lu...
Alteta Sa Regala Printul Mostenitor al Norvegiei a participat la evenimentul de inaugurare a doua noi statii de alimentare cu hidrogen pe ruta Oslo-Stavanger.
Ministrul norvegian al Transporturilor a testat noua Mazda RX-8 Hydrogen RE. Incepand cu aceasta vara, Mazda va livra mai multe modele RX-8 Hydrogen RE facelift Norvegiei.
In cadrul unei ceremonii istorice de la Oslo, Mazda a prezentat o solutie gandita pentru protejarea mediului - primul vehicul RX-8 Hydrogen RE echipat pentru Norvegia...