Indiferent ca vorbim despre viata personala sau cea profesionala, periodic este necesar sa iti parasesti zona de confort si sa te avanti catre orizonturi noi. Cu toate acestea, schimbarile nu sunt intotdeauna usoare, astfel ca te poti trezi ca te simti mai agitat decat te-ai fi asteptat.
Intr-o prima faza, dupa ce initiezi schimbarea in cariera si iti parasesti zona de confort, ai putea incepe sa ai dubii. Totusi, incearca sa iti amintesti in permanenta ca acesta este un pas inainte pentru t...
Dezvoltarea turismului pe baze ecologice in armonie cu mediul pentru refacerea, protectia si conservarea potentialului turistic si respectiv combaterea poluarii din orice sursa este cuprinsa in strategia de dezvoltare a turismului.
Una din activitatile de mare anvergura o reprezinta crearea de noi parcuri si rezervatii ale biosferei, indeosebi in zonele de mare activitate turistica, cum ar fi zonele: Valea Muresului, Maramures, precum si zonele din cadrul lantului Carpatic...
In tara noastra se practica de multa vreme, in mod sporadic si neoficial, cazarea la localnici a vizitatorilor ocazional ai unei asezari rurale. incepand din 1967-1968, in mod organizat s-au re¬alizat primele actiuni turistice in mediul rural pentru grupuri de turisti aflati pe litoralul romanesc al Marii Negre.
Din 1972 Centrul de Cercetari pt. Promovarea Turismului International, printr-un ordin al Ministerului Turismului, a trecut la identificarea unor localitati rurale reprezentative p...
Maine, 8 august, in Suceava are loc un happening de zile mari. Festivalul national de arta si sporturi urbane Zona verde a ajuns in oras!
Iata care este programul intregului festival:
10.30 - intalnirea participantilor
11.00 - 12.00 - concurs de schite
12.30 - 14.20 - concurs skate
12.30 - 18.30 - concurs graffiti + demo Pisica Patrata si Homeboy
14.30 - 16.20 - concurs role
16.30 - 18.30 - concurs bike
19.00 - 20.00 - premiere + dezbatere
19.00 - 00.00 - concert Toy Machines, Ceilalti...
Produsul Intern Brut (PIB) din zona euro va inregistra in 2009 o scadere de aproximativ 2,5%, afirma Philippe D`Arvisenet, economist sef al BNP Paribas.
Acesta este de parere ca dupa luna septembrie inflatia va inregistra noi cresteri, iar in Romania problema cea mai mare in legatura cu bancile austriece este mai degraba una de fond, deficientele cele mai mari fiind cele ale Austriei, pe plan intern, informeaza The Money Channel.
"Ne asteptam la o scadere a PIB-ului in zona euro de circa...
Singura emisiune de muzica electronica romaneasca din 1997, scoate in public, artisti, producatori, trupe, care isi pot sustine repertoriul, live in fiecare joi, la club fabrica. Alaturi vor fi si vj care completeaza imaginea tehno logizarii. Gazdele emisiunii, dj vasile si matze, vor completa si interactiona cu toti invitatii.
Consacrati sau newcomeri, ii veti gasi pe toti in fiecare joi la fabrica si ii veti auzi in fiecare marti seara la radio guerilla. Conecteazate cu viitorul, in zona lib...
Gata! S-a terminat cu trusele medicale de jucarie, cu injectiile pe papusi si camasile albe furate de la tata pe post de halat. Ai ajuns in sfarsit student la medicina, boboc respectabil in anul I. Ce faci acum ?!
Inainte era usor, erai la tine acasa, toata lumea te cunostea si orasul il stiai ca-n palma. Dar aici ai cel putin 4 spitale unde se tin cursuri, doar 2 magazine de unde iti poti lua cele necesare unui tanar medicinist, iar tu abia daca ai invatat drumul de la camin pana la facu...
Cred ca jumatate din cei care au dat admiterea la facultate anul acesta si-au incercat norocul si la Academia de Studii Economice din Bucuresti (pe scurt, ASE). Dintre cei admisi, putini sunt cei care au renuntat la statutul de student in cadrul acestei institutii pentru a urma cursurile altei facultati.
Asadar, dragi boboci viitori economisti va asteapta 3 ani de studentie, in care cel putin trei sferturi din timp il veti petrece intre Piata Romana, Piata Amzei si caminele din Moxa.
Imi adu...
Dupa ce zilele trecute am vorbit un pic despre ce se intampla in Regie si ce poate face acolo un boboc in anul I la facultate, este cazul sa ne gandim si la ceilalti studenti care vor colinda bulevardele si strazile din centrul Bucurestiului.
Piata Universitatii, Piata Unirii, centrul vechi al Bucurestiului sunt locuri pe care cu greu reusesti sa le descrii si chiar in momentul in care esti convins ca ai spus tot ce se putea spune despre aceste zone descoperi ca ai omis totusi ceva.
Dar noi...
Partea de vest a Bucurestiului are in dezvoltare 14.737 de locuinte, ccea ce inseamna 22,68% din totalul spatiilor rezidentiale noi sau in faza de proiect, pe intreaga Capitala. Principalii competitori in aceasta zona fiind proiectele West Park, Ten Blocks, Primavara Residential, Sunset Residences si Lacul Morii Rezidential, potrivit unui studiu al agentiei DMI, anunta Wall Street.Compania Seven Hills dezvolta in Militari proiectul West Park, care se desfasoara pe o suprafata de cinci hectare. ...
Circulatia autovehiculelor va fi restrictionata, din noaptea de marti spre miercuri, timp de aproximativ sase luni, pe DN1, intre strada Dobrogeanu Gherea si Bulevardul Aerogarii, pentru lucrari la pasajul subteran din zona Aeroportului Baneasa, anunta Ministerul Transporturilor.Lucrarile la pasajul subteran, din zona intersectiei DN 1 - Bulevardul Aerogarii - Bulevardul Ion Ionescu de la Brad, incep miecuri, iar circulatia se va desfasura, din noaptea de marti spre miercuri, ora 22.00, pe tron...
Cele mai mari cresteri de pret ale locuintelor noi din Capitala vor avea loc anul acesta in nordul orasului, un nivel maxim de 50% fiind asteptat in zona Ionescu-Sisesti Odai.
Motivele pentru care zona, situata in sectorul 1, va inregistra cresteri ale preturilor locuintelor peste media de 20-30%, sunt investitiile derulate pentru dezvoltarea acestei zone, informeaza DailyBusiness.
"Existenta tuturor utilitatilor (drum asfaltat, prezenta retelei de canalizare si a retelei de gaze), distanta mic...
Pensiunea Sibiel este amplasata la 18 km de Sibiu, acces auto cu microbus (cca 20 minute din centrul orasului, 15 km drum european, 4 km drum judetean si 0.8 km drum satesc. Locatia se afla pe malul raului Sibiel si beneficiaza de o ambianta de munte deosebita, pe o raza de 300 m, neexistand alta constructie. Natura si linistea care completeaza un proiect de pensiune deosebit, credem ca sunt argumente suplimentare pentru optiunea d-voastra de a ne vizita. Complexul turistic este in forma de U s...
Partia de ski drumul de vara din zona Sinaia are o dificultate medie adresandu-se cu preponderenta skiorilor intermediari. Drumul de vara are o lungime de 2350 de metrii si o diferenta de nivel de 560 de metrii, beneficiind de instalatie de zapada artificiala...
Preturile terenurilor, respectiv locuintelor din vecinatatea centrelor comerciale Polus Center si Iulius Mall din Cluj, zone unde au fost anuntate in acest an si alte investitii importante, au crescut cu circa 20-30 de procente, sustin analistii companiei imobiliare Edil.
Potrivit analistilor imobiliari, in zona de desfasurare a acestor proiecte, preturile au inceput sa creasca treptat inca din momentul in care a fost achizitionat terenul pentru constructie, iar tendinta este inca de majorare i...
Oamenii care au orbit de tineri deseori isi perfectioneaza simtul auditiv, devenind mai sensibil decat cel al oamenilor cu vedere normala. Se pare ca ei o fac prin selectarea si inlocuirea zonelor implicate in procesul vizual si care sunt mai usor de adaptat.
La oamenii cu vederea normala, o zona din creier occipitalul medial joaca un rol esetial in perceperea informatiilor vizuale, prin setarea pragului in care sunt anuntati de catre creier.
Alexander Stevens de la Universitatea de Stiinta s...
Area 51, cunoscuta si sub numele de Groom Lake este o unitate militara secreta aflata la aproximativ 90 de mile nord de Las Vegas. Numarul se refera la dimensiunea in ari a zonei pe care se afla aceasta baza militara despre care guvernul nu vrea sa discute. Aceasta baza militara a fost aleasa ca locatie pentru testarea avioanelor spion U-2 in anul 1950, atat datorita zonei relativ izolate in care sa afla cat si proximitatii unui camp de aterizare perfect.
Groom Lake este locul in care se test...
Viitoarea Zona Metropolitana Bucuresti, care se va finaliza in aproximativ 10-12 ani, urmeaza sa se lungeasca, in sudul acesteia, pana la Dunare.
Zona va cuprinde 94 de unitati administrativ-teritoriale, din care 84 de comune, opt orase si municipiile Bucuresti si Oltenita, situate pe circa 5.000 de metri patrati. Proiectul prevede ca metropola sa aiba ca limite localitati din Ilfov, Ialomita, Calarasi si Giurgiu. Metropola va cuprinde opt orase din judetul Ilfov, printre care si Buftea, Otop...
Area 51, cunoscuta si sub numele de Groom Lake este o unitate militara secreta aflata la aproximativ 90 de mile nord de Las Vegas. Numarul se refera la dimensiunea in ari a zonei pe care se afla aceasta baza militara despre care guvernul nu vrea sa discute.
Aceasta baza militara a fost aleasa ca locatie pentru testarea avioanelor spion U-2 in anul 1950, atat datorita zonei relativ izolate in care sa afla cat si proximitatii unui camp de aterizare perfect. Groom Lake este locul in care se tes...
Moneda nationala a avut o evolutie stabila in aceasta saptamana, tranzactionandu-se intr-un interval restrans, 4,35-4,34 lei/euro, in discordanta cu celelalte monede din regiune, afectate mai puternic de criza datoriilor suverane din zona euro. Tensiunilor privind situatia Greciei li s-a adauga zilele acestea criza politica din Italia. Daca anuntul demisiei premierului italian Silvio Berlusconi, de marti seara, a generat initial un val de optimism in randul investitorilor, randamentul obligatiu...