337 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Ministerul Educatiei si Cercetarii a aprobat acordarea de burse de studiu in valoare de cate 3,5 milioane de lei unui numar de 430 de studenti din mediul rural, inscrisi in primul an de facultate. Bursele speciale pentru studentii din mediul rural au fost introduse din anul 2001. La inceput, valoarea lor a fost de 1,5 milioane lei iar anul trecut cuantumul burselor a fost majorat la 3,5 milioane lei. Pana acum au beneficiat de astfel de burse 2.000 de studenti. Cei 430 de studenti ale caror burse au fost aprobate acum vor primi banii si retroactiv, pe lunile ianuarie si februarie. Pentru a primi bursele, studentii din mediul rural trebuie sa depuna la nceputul anului universitar cereri la decanatele facultatilor la care sunt inscrisi, iar ulterior solicitarile eligibile sunt transmise ministerului. Beneficiarii burselor se obliga ca, dupa terminarea studiilor, sa profeseze n mediul rural, n specialitatea pentru care s-au pregatit, pe o perioada cel putin egala cu cea n care au primit banii. O alta conditie de primire a bursei este ca studentii sa nu aiba restante si sa nu repete nici un an universitar. Aceste burse pot fi cumulate cu alte tipuri de burse. n situatia n care, dupa absolvire, studentul care a beneficiat de bursa refuza sa profeseze n scolile de la sate, el va fi obligat sa restituie integral sumele primite n timpul anilor de studiu.