Iubirea este oarba. De aceea, de multe ori, la inceputul unei relatii ignori semnele de avertizare care iti transmit ca partenerul/a nu este ceea ce iti trebuie. Ulterior, dupa ce relatia s-a consumat, intelegi si iti descoperi tot ce ar fi trebuit sa vezi de la bun inceput. Pentru a nu mai avea parte de regrete si batai de cap, iata cateva semne de ingrijoare de care sa tii cont intr-o relatie!
1. Evita sa te cheme la el/ea acasa
Intr-adevar, atat tu, cat si partenerul/a tau/ta, se prea poate sa tineti foarte mult la intimitatea voastra si la spatiul personal pentru a-i permite accesul oricui. Insa, dupa cateva luni de relatie, nu ar trebui sa mai ai vreo problema in a-l/o invita in cuibusorul tau – acelasi lucru este valabil si pentru partenerul/a tau/ta. Daca el/ea este reticent/a in a te invita la el/ea acasa, atunci esti indreptatit/a sa te intrebi daca nu cumva mai exista cineva in peisaj...
2. Arunca vina pe ceilalti
Viata de adult presupune, printre altele, asumarea responsabilitatii asupra propriilor fapte si alegeri. De aceea, nu este deloc placut sa ai un partener/a care nu face decat sa se planga cat de mult i-au gresit fostii/fostele si cum el/ea nu a avut nicio vina. Daca dai peste un astfel de exemplar, cel mai bine ar fi sa fugi cat inca nu este prea tarziu!
3. Nu te sustine
Tuturor ni se intampla sa trecem si prin perioade dificile – si atunci cand se intampla, oamenii dragi ne sunt alaturi, indiferent despre ce situatie ar fi vorba (pierderea unei persoane dragi, a locului de munca, o boala, etc.). Acest lucru se aplica si (sau mai ales) in cazul partenerul/ei. Daca nu te sustine, este de parere ca e doar vina ta sau, pur si simplu, pare sa nu ii pese, atunci este clar ca nu merita sa mai stai alaturi de el/ea.
Partenerii unui cuplu ar trebui sa fie alaturi unul de celalalt „la bine si la rau”, drept urmare, nu-ti mai irosi timpul langa cineva care nu este in stare sa iti ofere sustinerea si iubirea de care ai nevoie.
4. Te controleaza
Un om manipulator poate fi greu de depistat, mai ales atunci cand sustine ca actiunile sale au la baza afectiunea pe care ti-o poarta. Acorda o atentie sporita comportamentului partenerului/ei si, daca descoperi ca incearca sa te controleze, provoaca-l/o la o discutie cu cartile pe masa pentru a-i afla adevaratele motive.
5. Te critica
Nu este nimic rau in a critica pe cineva constructiv – insa, in momentul in care celalalt nu face decat sa iti spuna cat de prost te imbraci si ca nu esti in stare de nimic, ia-o la sanatoasa! Este clar ca persoana respectiva nu te iubeste, iar criticile sale pot avea o influenta negativa covarsitoare asupra ta!
Dana Saporan - editor Studentie.ro