66 de studenti romani, impartiti in 22 de echipe, vor participa intre 16 si 19 octombrie la faza regionala a ACM International Collegiate Programming Contest, competitie desfasurata la Universitatea "Politehnica" din Bucuresti.
Cunoscut si sub numele de "Batalia creierelor", concursul este organizat de IBM si ofera posibilitatea studentilor sa rezolve probleme folosind tehnologia open source si metode de programare avansate, pe parcursul a cinci ore, informeaza Gandul.
Concursul, aflat la cea de-a 33-a editie la nivel mondial, implica 6.700 de echipe din intreaga lume. Dintre acestea, doar 100 vor ajunge in finala programata la Stockholm, la 22 aprilie 2009.
Cel mai bun rezultat obtinut pana acum de catre
studentii romani a fost medalia de bronz castigata in urma cu trei ani, la Shanghai.
Sursa: Ziare.com