1907 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Chiar daca nu toate lumea inseala, infidelitatea se strecoara in numeroase cupluri. Oricare ar fi parerea ta asupra acestui subiect delicat, afla ca exista cateva mituri si adevaruri legate de infidelitate despre care poate nu stiai. Descopera-le pe toate in randurile urmatoare!
1. Hormonii influenteaza fidelitatea
Este adevarat. Femeile cu un nivel crescut de estradiol, un hormon sexual, sunt mai predispuse catre acte de infidelitate, sustine un studiu realizat de psihologi din cadrul Universitatii din Texas, Austin. Astfel, femeile care au un nivel mai ridicat de estradiol se simt mai atragatoare si au mai multe sanse sa flirteze, sa sarute sau chiar sa aiba o aventura cu un alt barbat decat partenerul lor.
2. Infidelitatea este sinonima cu sexul
Nu neaparat. Infidelitatea poate avea loc si doar la nivel emotional, fara ca vreun act sexual sa aiba loc intre doi parteneri. Prietenia se poate transforma in infidelitate emotionala atunci cand implica intimitate emotionala, tensiune sexuala, iar relatia este tinuta secreta fata de partenerul oficial, afirma Scott Haltzman, profesor la Universitatea Brown.
3. Oamenii inseala pentru ca nu mai iubesc
Infidelitatea nu indica neaparat lipsa iubirii, cat probleme in cuplu. De altfel, putine sunt aventurile care incep pentru ca unul dintre parteneri nu il mai iubeste pe celalalt. Pur si simplu, acesta se poate simti neglijat sau simte nevoia ca ego-ul sa ii fie gadilat de o alta persoana decat partenera/ul oficial/a.
4. Daca ai inselat o data, o sa inseli si alta data
Desi este posibil, o persoana infidela nu va avea acest comportament in fiecare relatie in care se implica. In functie de experienta, infidelitatea poate determina maturizarea emotionala a celui care a comis-o, atunci cand se confrunta cu efectele acesteia. Astfel, o data ce devine constient de influenta pe care o au faptele sale, ar putea fi mai putin predispus catre acte de infidelitate ulterioare.
5. Infidelitatea inseamna sfarsitul unei relatii
Infidelitatea nu presupune in toate situatiile sfarsitul relatiei de cuplu. Dimpotriva, poate fi un semnal de alarma care sa deschida calea spre comunicare si care sa scoata la iveala problemele relatiei.
6. Infidelii nu vor sa fie prinsi
Nu, chiar din contra! Se pare ca partenerii infideli fac in asa fel incat celalalt sa isi dea seama. Fie ca vorbim despre rujul de pe camasa sau de e-mail-uri lasate la vedere, semnele exista pretutindeni. Adesea, acestea se traduc printr-un strigat de ajutor: unii oameni infideli vor sa se opreasca, dar nu stiu cum.
Dana Saporan - editor Studentie.ro