Intrucat femeile incep sa aiba intalniri de la varste tot mai fragede, pana sa il gaseasca pe Acela, au timp suficient sa dea peste tot felul de barbati. De la cei obsedati de fotbal pana la cei obsedati de propria imagine, exista cel putin 8 tipuri de barbati pe care este important sa ii eviti!
1. Barbatul frustrat
Acesta e genul de barbat de la care vei auzi numai critici: ca nu esti suficient de desteapta, ca esti prea grasa, ca vorbesti prea mult, etc. In realitate, tipul este doar foarte frustrat si nu face decat sa isi verse amarul pe tine, ori de cate ori are ocazia.
2. Barbatul ranit
Ok, barbatul ideal trebuie sa aiba si o oarecare doza de sensibilitate, care sa il faca uman, insa tot ce prea mult strica! Barbatul ranit va parea omul de vis initial, dupa care vei afla ca, de fapt, este genul care sufera incontinuu – eventual dupa o tipa de care s-a despartit acum mai bine de 3 ani. Chiar daca decizi sa ii acorzi o sansa, vei descoperi ca, indiferent ce faci, el va continua sa suspine dupa fosta lui iubire (idealizata).
3. Barbatul obsedat de sport
Linia de demarcatie intre un tip care iubeste sportul si unul obsedat de acesta este foarte fina. Cum te prinzi ca ai de-a face cu un tip aflat in cea de-a doua categorie? Ei bine, daca prefera intotdeauna sa urmareasca un meci in loc sa iasa cu tine, atunci e o problema. Nu este cazul sa disperi daca, din cand in cand, va prefera sa vada un meci bun cu prietenii in loc sa te scoata in oras – problema apare abia cand acest lucru se intampla in permanenta.
4. Barbatul care crede ca te cunoaste
Acest tip de barbat se crede un soi de Freud. Drept urmare, petrec o groaza de timp gandind si analizand te-miri-ce, fara a trece la actiune, insa. Sa nu crezi ca tu vei scapa: te-a „citit” de la prima intalnire – si nici gand sa isi mai schimbe parerea despre tine o data ce si-a format-o. In plus, are mereu acea privire atotstiutoare ce sugereaza ca este ceva in neregula cu tine.
5. Barbatul mai frumos decat tine
Una este sa te intalnesti cu tip superbun la bratul caruia sa fii mandra ca pasesti, alta e sa iesi cu tip obsedat de propria imagine, care sa te faca sa te simti ca ultima urata (desi nu este cazul). Acest tip petrece clar mai mult timp decat tine in fata oglinzii si probabil se si epileaza mult mai des. Asadar, daca nu vrei sa dezvolti un adevarat complex de inferioritate, este cazul sa renunti la un asemenea specimen.
6. Barbatul care se crede superior tie
Acest gen de barbat se simte mai bun decat toti din jurul lui si nu ii poti ajunge la nas nici cu o prajina. Isi petrece timpul criticandu-i pe ceilalti si se mandreste cu faptul ca poate „face” pe oricine din cuvinte. Daca ajungi sa te intalnesti cu un asemenea tip, vei ajunge si tu in scurt timp sa urasti rasa umana – asa ca mai bine ii dai papucii cat inca mai poti privi viata prin ochelari roz.
7. Vesnicul copil
Chiar daca toti barbatii par sa fie niste copii mai mari, unii dintre ei se poarta ca atare 24 de ore pe zi. Vesnicul copil este acela care nu isi asuma nicioresponsabilitate, este egoist si rasfatat si are senzatia ca totul i se cuvine doar pentru ca asa vrea el. Drept urmare, este mereu intre doua joburi si da vina mereu pe ceilalti pentru tot ceea ce face. Un asemenea barbat este o adevarata pacoste, chiar daca iti plac copiii!
8. Barbatul care gandeste cu celalalt cap
Acesta este genul care, indiferent de bunaciunea cu care se intalneste, va alerga sa i-o traga necunoscutei in fusta mini care i-a facut cu ochiul in club. Chiar daca este implicat intr-o relatie serioasa, acest barbat va fi oricand in stare sa lase totul balta pentru a avea o aventura sexuala de o noapte – bineinteles, de fiecare data isi ascunde urmele, iar tu afli doar cand te-a inselat deja de prea multe ori ca sa nu fie vazut de cineva cunoscut.
Dana Saporan - editor Studentie.ro