AMURG VIOLET - GEORGE BACOVIA

Amurg violet este o poezie a lui George Bacovia, publicata mai intii la Iasi, pe 23 februarie 1904 in revista `Arta` (anul I, nr. 16, p. 5) si reluata apoi in volumul `Plumb` in 1916.
Temele si motivele simboliste din aceasta poezie, publicata in volumul `Plumb`, se identifica usor: orasul parasit, cu plopi singuratici, simboluri ale solitudinii, sporind sentimentul de insingurare, rarefierea cadrului, in care apar siluete incerte sau multimi indistincte, apoi fantome navalind pe campuri, predilectia pentru o anumita culoare, in cazul de fata violetul, dominanta, proiectata asupra peisajului, a multimii, semnificand decadenta, amurgul, vazut ca un sfarsit de lume, o viziune asupra declinului omenirii.
Culoarea violet devine simbol prin efectul straniu al generalizarii ei. Totusi exista si interpretari simbolice preexistente, culturale ale violetului - violenta, fast, precum si artificialitate. Fiind considerata o culoare care inghite lumina, violetul este o culoare de doliu, culoare a secretului.
O alta imagine simbolista este aceea a monotoniei orasului, populat de o lume lenesa, sortita pieirii, din cauza absentei idealului. Burgul sau cetatea se defineste, astfel, ca un spatiu inchis, unde toate evenimentele sunt prestabilite, intr-o monotonie de neinvins. Tendinta de evaziune din acest spatiu limitat se manifesta prin prezenta singulara a unui turn, ce deschide parca spatiul, il largeste, orientandu-l catre misterele unui orizont fantomatic. Fantomele se inscriu intr-o alta tema simbolista, putand deschide calea catre spatiile onirice, catre visare. De aici, vor aparea avoievozi cu plete` si `strabuni in palcuri violete`, posibila sugestie a unei Judecati de Apoi, a unei apocalipse inevitabile.
Se observa ca poezia are doua versuri cu valoare simbol: `Orasul tot e violet / Amurg de toamna violet...`, creand o imagine suprareala, onirica, invaluita de un fundal monocromatic, simbolizand un moment final, apocaliptic, sens amplificat de al doilea vers: `Amurg de toamna violet`, reluat cu insistenta in toata poezia.
Bacovia stabileste analogii profunde intre elementele naturii si starile afective create de spatiul poetic. Corespondente se creeaza intre simboluri si natura. In `Amurg violet`, corespondente sunt violetul obsedant si sfarsitul apropiat al lumii, generat de aceasta`lume lenesa`, decadenta, cat si ideea de moarte si anotimpul simbolic al stingerii naturii, `toamna violeta`.