4683 vizualizari | Fii primul care comenteaza | 1 sep 2010
Este din ce in ce mai greu sa iti gasesti un job pe timp de criza, daca ne gandim ca angajatorii vor experienta – un atu pe care multi studenti si absolventi nu il au. Pentru a capata acest atu, ai putea apela la solutia unui internship, ca alternativa pentru jobul pe care nu reusesti sa il obtii in vremuri de criza.
Motivele pentru care un internship ar putea sa iti fie de folos nu se opresc doar aici. Un internship are menirea de a te ajuta sa te pregatesti pentru un viitor job, dar te poate ajuta sa iti dai seama si daca o anumita cariera ti se potriveste sau nu. Iata cateva motive pentru care un internship este solutia ideala pe timp de criza.
1. Un internship te ajuta sa acumulezi experienta
Daca angajatorii isi doresc candidati cu experienta, atunci internshipul este varianta ideala pentru orice student sau absolvent care nu a lucrat in timpul studentiei. Pentru a-l gasi pe cel care ti se potriveste, este important sa cercetezi temeinic piata.
Este posibil sa iti doresti sa fii intern intr-o companie care nu anunta posturi libere pentru interni. Totusi, nu strica sa incerci: iti poti plasa CV-ul, insotit de o scrisoare de intentie bine redactata, in care sa mentionezi ca iti doresti sa fii intern in cadrul respectivei companii si in care sa oferi argumente relevante si convingatoare.
Chiar daca nu reusesti sa urmezi un internship in compania dorita, ai sanse mari sa obtii un post de intern macar in domeniul in care studiezi/ai studiat si care te pasioneaza. In plus, daca iti dai silinta si demonstrezi ca esti valoros, ai putea deveni angajatul platit al respectivei companii – ceea ce iti si doreai, pana la urma.
2. Un internship iti testeaza planurile profesionale
Cu alte cuvinte, iti pune la incercare aptitudinile si pasiunea pentru un anumit domeniu. Daca, de pilda, esti pasionat de domeniul IT, un internship pe un post in acest domeniu ar trebui sa iti dezvaluie daca este ceea ce ti se potriveste si iti place. La fel de bine, poti afla pe ce nisa din domeniul preferat ar trebui sa te concentrezi – programare, administrare retea/server, etc.
3. Un internship iti dezvolta competentele
O buna parte dintre facultati nu se concentreaza asupra invataturii practice. Prin urmare, te poti trezi, la finalul studiilor, ca detii o suma de cunostinte teoretice, dar pe care nu stii sa le pui in practica. Pentru a-ti slefui competentele in domeniul de studiu si a capata unele noi, poti apela la solutia unui internship.
4. Un internship iti imbogateste CV-ul
Nu in ultimul rand, este important sa privesti un internship si din perspectiva faptului ca, o data cu experienta si abilitatile capatate, acesta iti va imbogati si CV-ul si „va da bine” indiferent de domeniul in care vei decide sa lucrezi.
Asadar, atunci cand un job sa lasa prea mult asteptat, internship-ul este o varianta demna de luat in seama. Chiar daca nu este platit, acesta iti ofera avantaje de care vei beneficia, cu siguranta, pe viitor.
Dana Saporan - editor Studentie.ro