In primele sase luni ale anului, numarul atacurilor informatice de tip malware (n.r. atacuri informatice care vizeaza furtul de identitate)s-a dublat, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Potrivit BitDefender, citat de DailyBusiness, majoritatea amenintarilor informatice care i-a afectat pe romani, in prima jumatate a anului 2010, sunt aplicatii malware care circula la nivel international.
Astfel , au fost identificate 9.000 de amenintari noi sau mutatii ale acestora pe zi, totalizind mai bine de 1,6 milioane de amenintari informatice pentru primul semestru al anului 2010.
Oficialii Bit Defender sustin ca cea mai importanta amenintare malware autohtona este o clona a viermelui Palevo, descoperita in februarie 2004 si numita Win32.Worm.IM.J.
In ceea ce priveste spamul si phishingul, primele 6 luni ale lui 2010 plaseaza Romania pe locul 9 in topul celor mai active 10 tari, in ceea ce priveste trimiterea de mesaje nesolicitate.
Cele mai frecvente mesaje spam din aria serviciilor promoveaza cursuri de perfectionare si diverse traininguri sau certificari. Din categoria spam cu produse, cele mai multe mesaje ofera componente hardware, CD-uri si DVD-uri cu produse multimedia piratate, precum si diverse suplimente naturiste pentru slabit.
Totodata, in primele sase luni ale anului, in Romania au fost demarate numeroase campanii de phishing, ce vizeaza aproape exclusiv banci.
Pentru a-si convinge victimele sa-si expuna datele de identificare, atacatorii au folosit numeroase tactici: mesaje spam care promit bonificatii sau diverse premii, precum si amenintari legate de blocarea conturilor sau restrictionarea accesului la servicii daca nu se supun cerintelor mesajului.
Potrivit BitDefender, infractorii cibernetici au profitat si de prevederile Legii nr. 656/2002 precum si de cele ale Regulamentului BNR nr. 9/2008 privind cunoasterea clientelei in scopul prevenirii spalarii banilor si finantarii terorismului, pentru a-si convinge victimele sa-si divulge detalii confidentiale legate de card.
Via
Ziare.com