CAROL I DE HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN (1839-1914)

Primul rege al Romaniei s-a nascut la 8 aprilie 1839 in Germania, la Sigmaringen. Parintii sai au fost Principele Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (1811-1885) si Principesa Iosefina (1813-1900), fiica Marelui Duce Carol de Baden. Tatal sau facea parte din familia domnitoare a Prusiei si era guvernator al Renaniei. A studiat la Scoala de cadeti din Mnster, apoi la Scoala de artilerie si geniu din Berlin. A participat la razboiul din 1864 purtat intre Austria si Prusia pe de o parte, respectiv Danemarca pe de alta parte. In timpul acestui razboi a avut gradul de locotenent in Regimentul 2 Dragoni de Garda. A devenit principe al Romaniei in conditiile istorice complexe determinate de abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza la 11 februarie 1866. Unirea Moldovei cu tara Romaneasca fusese acceptata si recunoscuta de marile puteri europene numai pe perioada domniei lui Cuza. De aceea, dupa 11 februarie 1866 exista pericolul anularii unirii, cu atat mai mult cu cat mari puteri vecine ca Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic sau Rusia adoptasera o pozitie ostila fata de existenta unui stat romanesc unificat. In aceasta situatie, locotenenta domneasca instituita dupa abdicarea lui Cuza si guvernul condus de Ion Ghica au actionat pentru indeplinirea unui deziderat politic mai vechi al romanilor: instalarea pe tronul Romaniei a unui principe strain, dintr-o dinastie de prestigiu a Europei. Prin aceasta se urmareau consolidarea unirii, inlaturarea conflictelor interne pentru tron, afirmarea Romaniei pe plan european. Emisarul guvernului roman, Ion C. Bratianu, dupa consultari cu imparatul Frantei, Napoleon al III-lea, a propus guvernatorului Renaniei, Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, ca tronul Romaniei sa fie ocupat de cel de-al doilea fiu al sau. Dupa acceptarea ofertei de catre C., in Romania s-a desfasurat un plebiscit in urma caruia populatia cu drept de vot a acceptat candidatura la tronul Romaniei a principelui C. (2-8 aprilie 1866). Imperiul Habsburgic, aflat in perioada respectiva in pragul unui razboi cu Prusia, s-a pronuntat cu vehementa impotriva acestei candidaturi. De aceea, calatoria principelui C. catre Romania, realizata intre 29 aprilie si 8 mai 1866, s-a desfasurat sub un nume fals (Karl Hettingen). La 8 mai 1866 C. a ajuns la Turnu Severin. La 10 mai 1866, a fost intampinat la Bucuresti de o multime entuziasta de romani in frunte cu primarul capitalei Dumitru Bratianu. La Mitropolie a fost asteptat de Mitropolitul Nichifor. Apoi, in cladirea Parlamentului s-a desfasurat ceremonia depunerii juramantului si a incoronarii ca principe al Romaniei. Cuvantarea rostita de principe cu acest prilej este edificatoare pentru intreaga sa domnie: Ales de natiune principe al Romaniei, am parasit fara ezitare patria si familia pentru a raspunde apelului acestui popor care mi-a incredintat destinele sale. Punand piciorul pe acest pamant sacru, eu am devenit roman. Acceptarea plebiscitului imi impune, stiu, mari datorii. Sper ca imi va fi dat sa le duc pana la capat. Va aduc o inima credincioasa, intentii curate, o vointa ferma de a face bine, un devotament fara limite catre noua mea patrie si un respect neclintit fata de legi, pe care mi l-au dat stramosii mei. Juramantul de credinta fata de tara a fost sustinut de catre principe in limba romana. A domnit ca principe al Romaniei pana in 1881, cand statul roman a fost proclamat Regat, dupa care si-a continuat domnia, ca rege, pana in 1914. Prima realizare importanta a domniei sale a fost promulgarea Constitutiei Romaniei, la 1 iulie 1866. Prin noua lege fundamentala (valabila, cu unele modificari, pana in 1923) Romania devenea monarhie constitutionala ereditara, tronul urmand a fi transmis pe linie masculina, in baza dreptului de primogenitura, in familia lui. La 5-6 august 1866 are loc prima vizita a lui C. in zona muntoasa a Romaniei, pe Valea Pelesului (Sinaia). Aici va cumpara in 1872 un teren pe care va construi, incepand din 1875, Castelul Peles. Acesta a fost inaugurat la 25 septembrie 1883. In 1869 s-a casatorit in Germania, la Castelul Monrepos, cu printesa Elisabeta de Wied (1843-1914), cunoscuta ca poeta sub pseudonimul Carmen Sylva. Adept al unei discipline de fier, corect si perseverent, a reusit sa-si indeplineasca cu succes rolul de arbitru al vietii politice interne, conferit de Constitutia din 1866, si sa se impuna ca figura politica centrala a Romaniei pana la Primul Razboi Mondial. Primii ani ai domniei, dedicati adaptarii la realitatile complexe ale societatii romanesti, au cunoscut si momente mai tensionate, care au culminat cu organizarea miscarii antidinastice din 1871. Desfasurata pe fondul razboiului franco-prusac din 1870-1871, sustinuta de liberalii radicali de orientare francofila, miscarea a esuat dupa anuntarea de catre Al. Candiano-Popescu, unul dintre complotisti, a detronarii principelui si a proclamarii republicii. In urma agitatiilor politice interne, C. si-a anuntat intentia de a abdica, fiind insa impiedicat de catre oamenii politici responsabili romani cum ar fi Lascar Catargiu, Mihail Kogalniceanu sau Ion C. Bratianu. Dupa depasirea acestui moment, domnia lui C. I nu a mai fost tulburata de alte crize politice. Principele si-a adus in mod direct contributia la obtinerea independentei de stat a Romaniei. La 10 mai 1877 a semnat Declaratia de Independenta a Romaniei (dupa ce la 9 mai 1874, in Parlament, ministrul de externe roman, Mihail Kogalniceanu, proclamase independenta Romaniei fata de Imperiul Otoman). In august 1877, principele, in fruntea armatei romane, s-a deplasat pe frontul ruso-otoman de la Plevna. Aici trupele romano-ruse au fost puse sub comanda lui Carol I, secondat de generalul rus Zotov si generalul roman Alexandru Cernat. Tactica propusa de C. I - asedierea armatei otomane de la Plevna pana la capitularea acesteia - s-a dovedit a fi solutia cea mai eficienta pentru distrugerea sistemului defensiv otoman din aceasta zona a frontului si infrangerea, in cele din urma, a Imperiului Otoman. C. I a fost decorat de catre tarul Alexandru al II-lea cu ordinele Sfantul Gheorghe si Vladimir. In noiembrie 1878, principele, alaturi de prim-ministrul Ion C. Bratianu, realiza prima sa vizita in Dobrogea, teritoriu unit cu Romania in urma hotararilor tratatelor de pace de la San-Stefano si Berlin (1878). La 9 septembrie 1878, lui C. i s-a acordat titlul de Alteta Regala, iar la 10 mai 1881, in urma proclamarii Romaniei ca Regat, el si sotia sa Elisabeta au fost incoronati ca regi. La 18 mai 1881, Pactul de familie reglementa succesiunea la tron, mostenitor prezumtiv al tronului fiind desemnat Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al lui C. Prin legea Domeniilor Coroanei, familiei regale i-au fost atribuite 12 proprietati, insumand aproximativ 118 286 ha ale caror venituri completau lista civila a acesteia. Prestigiul extern deosebit de care s-a bucurat este ilustrat, printre altele, de faptul ca, in 1866, la detronarea cneazului Bulgariei, Alexandru Battenberg, i s-a oferit si coroana acestei tari, pe care regele roman a refuzat-o, pentru a nu se crea complicatii diplomatice. In planul politicii externe a Romaniei, C. a fost adeptul apropierii tarii de Germania, mai ales in conditiile pozitiei ostile a Rusiei fata de Romania, dupa 1878. In aceste imprejurari, dupa discutiile purtate in anul 1883 intre C., imparatul german Wilhelm I si imparatul austriac Francisc-Joseph de Habsburg, Romania a incheiat un tratat secret de aderare la Tripla Alianta (Puterile Centrale). Izbucnirea in iulie 1914 a Primului Razboi Mondial, a pus Romania in fata unei grave optiuni: de a se alatura Triplei Aliante, de a lupta alaturi de Antanta (alianta formata din Anglia, Franta, Rusia) sau de a-si pastra neutralitatea. Desi in Consiliul de Coroana de la Sinaia din 3 august 1914, regele a fost adeptul respectarii tratatului de alianta dintre Romania si Puterile Centrale, acesta a acceptat solutia propusa de guvern: neutralitatea temporara a tarii. La 27 septembrie 1914, la capatul celei mai lungi domnii din istoria Romaniei, regele inceta din viata la varsta de 75 de ani, la Castelul Peles de la Sinaia. A fost inmormantat la Biserica ortodoxa de la Curtea de Arges.