COINCIDENTIA OPPOSITORUM

Coincidentia oppositorum defineste armonia prin impacarea contrariilor. Sintagma a fost conceputa de ganditorul renascentist Nicolaus Cusanus, care a definit prin ea misterul totalitatii. Multi ganditori au facut observatia ca esenta lumii se reduce la elementele opuse, aflate in permanenta confruntare: pozitiv/negativ, masculin/feminin, noapte/zi. Imaginatia poate permite insa crearea unei lumi sau ordini in care contradictiile sa fie suprimate.

Filosoful grec Heraclit da o prima viziune asupra reunirii contrariilor, anume ca Dumnezeu inseamna toate contrariile. Platon insereaza in dialogul sau intitulat, "Banchetul", povestea despre fiintele sferice sugerand ca iubirea reprezinta un mod de actiune a contradictiilor, deoarece Zeus le-a lasat totusi oamenilor posibilitatea iubirii. Prin intermediul ei poate fi refacuta unitatea primordiala. Multe religii asaza la originea universului binele si raul. in mai multe legende bogomilice, frecvente la popoarele slave si la romani, dumnezeu si diavolul au creat impreuna lumea; gnosele dualiste vrobesc despre impacarea binelui cu rul intr-o perioada indepartata sau despre nazuinta acestei anulari a contrariilor.