Lhasa de Sela "cu fata la public"

E frumoasa si e trista. E americanca, e fiica unui profesor mexican de filozofie si a unei fotografe, are un strabunic libanez, traieste la Marsilia, canta in engleza, in franceza si, mai ales, in spaniola. Primul ei album, din 1997, se numea "La Llorona", cel de-al doilea, de acum doi ani, e "The Living Road". In Romania a adus-o Fundatia Aurel Mitran". Lhasa de Sela a fost la Bucuresti. A cantat aproape doua ore la Sala Palatului, cu tot cu cele trei bisuri, cu o echipa de francezi fascinanti, capabili sa nasca muzica din fiecare particica a trupului lor, devenit una cu clavecinul, contrabasul, chitara... Cu o voce care inunda sala in toata imensitatea ei, dominand-o, controland-o, Lhasa (numele ei e cel al capitalei Tibetului) are ceva dintr-un spirit din alte vremuri, alte locuri, care traieste "cu fata la perete" ("De cara a la pared") si care-si pune pacate secrete in eterne refrenuri fara cuvinte. Fado portughez, ritmuri sud-americane, blues american, muzica neagra, ritmuri gitano, intr-o muzica cu foarte, foarte multa emotie, care ingheata si recompune suflete.