Recenzie: “La raul Piedra am sezut si-am plans” de Paulo Coelho

Romanul „La raul Piedra am sezut si-am plans”, scris de autorul brazilian Paulo Coelho, este prima parte din trilogia „Si in ziua a saptea”, completata de romanele „Veronica se hotaraste sa moara” si „Diavolul si domnisoara Prym”.

Titlul romanului face referire la inceputul Psalmului 137: „Pe malurile raurilor Babilonului, sedeam jos si plangeam, cand ne aduceam aminte de Sion”. Romanul se constituie intr-o demonstratie a puterii iubirii si a felului in care aceasta ne ajuta sa ne indeplinim visele, descoperind, in tot acest timp, ca ea nu este un obstacol, ci o forta care ne motiveaza sa ne gasim drumul si pe Dumnezeu.

Folosindu-se de formula consacrata, Paulo Coelho scrie din nou un roman poetic, presarat cu simboluri si impregnat de misticism. La fel ca „Alchimistul”, cel mai faimos roman al sau, „La raul Piedra am sezut si-am plans” este povestea unui drum initiatic catre descoperirea de sine, dar si una de dragoste, daca ne gandim ca isi propune sa demonstreze ca, intr-un final, iubirea este cea care conteaza cu adevarat.

Romanul scoate in evidenta latura feminina a Divinitatii, prezenta, sub diverse forme, in toate religiile lumii: Isis, Fecioara Maria, etc. Aceasta divinitate feminina, datatoare de viata, se regaseste in iubirea dintre personajele principale ale romanului. Barbatul, slujitor al zeitei-mama, se zbate intre alegerea pe care a facut-o si iubirea pe care o simte pentru eroina romanului. Intr-un final, insa, va descoperi ca nu este nevoit sa aleaga, de fapt, intre cele doua: a iubi o femeie inseamna sa fii indragostit de viata.

„La raul Piedra am sezut si-am plans” este un roman placut, ce poate fi privit si ca o alegorie metafizica. Scris in stilul caracteristic romanelor lui Paulo Coelho, aceasta opera pastreaza tonul optimist cu care autorul si-a obisnuit cititorii si reda increderea in bunatatea oamenilor.

 

Dana Saporan - editor Studentie.ro