Peste 870 de studenti de la Facultatea de Medicina a Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" din Iasi pregatesc un protest de amploare fata de conducerea universitatii, din cauza regulamentului potrivit caruia studentii cu restante mai mari de 15 credite sunt exmatriculati automat.
Studentii spun ca situatia este absurda, deoarece sunt materii cu mai mult de 15 credite pe examen, motiv pentru care o restanta intr-un asemenea caz este echivalenta cu exmatricularea, scrie Ziarul de Iasi.
"Protestam pentru institutionalizarea repetentiei, ceea ce nu mai exista in Romania de 18 ani, de dupa revolutie. Am fost numiti repetenti. O parte din noi n-am promovat anul acesta pentru ca exista spre exemplu materii cu mai mult de 15
credite pe examen, pe care nu le-am promovat. Din cate spunea domnul rector, 870 de
studenti sunt in aceasta situatie. Eu am o lista cu 600 de
studenti de la Medicina", a declarat Cristi Ampleasu,
student in anul V.
Unii dintre
studentii care se gasesc in aceasta situatie s-au adunat marti in fata institutiei hotarati sa declanseze greva. "Ni s-a zis ca trebuie sa obtinem o autorizatie de la primarie daca vrem sa organizam o greva. Asa ca o sa ne reunim peste doua zile", a mai spus Cristi Ampleasu in cursul zilei de marti. Din alte surse s-a aflat insa ca primaria nu a aprobat cererea studentilor.
Conducerea universitatii spune insa ca
studentii stiau de acest regulament inca din luna februarie a acestui an, cand s-a votat regulamentul. "Avem o sesiune de restante prelungita, pana pe 8 octombrie. Au dreptul la un examen. Protestul nu cred ca-si are rostul", a declarat conf.dr. Ileana Cojocaru, purtatorul de cuvant al universitatii.
Sursa: Ziare.com