Google lanseaza un nou serviciu pentru utilizatorii sai. Este vorba de un motor de cautare personalizat, asemanator cu ale concurentei - Yahoo si Microsoft. Google Custom Search Engine permite crearea unui motor de cautare folosind tehnologia companiei. Metoda este recomandata pentru realizarea unor motoare de cautare specializate pe domenii de activitate. Cel care il realiza un asemenea "sub-motor" are posibilitatea sa-si creeze propia grafica si criteriile de ordonare a informatiilor care vor aparea pe o pagina de cautare. Pe de alta parte, Google permite ca utilizatorul care va crea un sub-motor" sa incaseze bani din publicitatea online, daca la informatiile respective vor avea acces si alti clienti. Aceasta se realizeaza prin intermediul Google AdSense - serviciu de plasare a publicitatii. Google Custom Search Engine va fi disponibil pe plan international in cateva saptamani.
C.D. redactia studentie.ro