A murit Adrian Paunescu

Adrian Paunescu a murit, o dimineata trista pentru toti iubitorii poeziei romanesti. Astazi, la ora 7:15, inima marelui poet a incetat sa mai bata.

Adrian Paunescu a suferit un nou stop cardiac azi dimineata, dar spre deosebire de ziua precedenta cand medicii de la Spitalul Floreasca au reusit sa il resusciteze, de data aceasta au pierdut lupta cu moartea.

Medicul Serban Bradisteanu, a declarat joi seara ca starea poetului Adrian Paunescu era extrem de grava.

"Pacientul a mai facut cateva stopuri cardiace pe care le-am resuscitat, dar se pare ca boala depaşeşte resursele noastre terapeutice. Nu ştiu daca vom mai face fata in continuare", declara medicul joi seara, adaugand ca prognosticul ramane extrem de rezervat.

Potrivit medicului Serban Bradisteanu, starea poetului Adrian Paunescu s-a inrautatit pe fondul unor suferinte mai vechi - diabet de 10-12 ani, - pacientul suferind de insuficienta cardiaca, renala, hepatica si respiratorie.

Cine a fost Adrian Paunescu:

Poetul Adrian Paunescu s-a nascut pe 20 iulie 1943, in localitatea Copaceni, din judetul Balti, dar si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei la Barca, in judetul Dolj. Mai tarziu, a absolvit Colegiul National Carol I din Craiova si Facultatea de Filologie a Universitatii Bucuresti Debutul ca poet l-a facut in anul 1960, iar 13 ani mai tarziu conducea deja revista "Flacara". Intre anii 1970-1980, Paunescu s-a remarcat in presa romaneasca, iar la inceputul anilor '80 a condus Cenaclul Flacara.

La un an de la Revolutie, Paunescu a pus bazele revistei "Totusi iubirea", iar in calitate de publicist a condus ziarul "Sportul romanesc", o scurta perioada, in 1999, si a realizat emisiuni la mai multe posturi de televiziune. Dupa 1989, s-a implicat si in politica. In 1992 a intrat in Partidul Socialist al Muncii fiind membru al acestei formatiuni pana in 1998, cand partidul a fost absorbit de PSD. A avut trei mandate de senator, ultimul incheindu-se in 2008.

Adrian Paunescu a scris zeci de volume de poezii, el fiind cunoscut si apreciat pentru usurinta cu care compunea versuri. "Repetabila povara", "Ruga pentru parinti", "Iubiti-va pe tunuri", "Aruncarea in valuri" sau Totusi iubirea" sunt doar cateva dintre poeziile care au ramas in memoria romanilor. Multe din creatiile sale au fost puse pe muzica de artisti romani importanti, precum Vasile Seicaru, Stefan Hrusca sau Nicu Alifantis.

Cariera Universitara

Din octombrie 1998, titularizat in 2007, Adrian Paunescu este profesor universitar la Universitatea "Spiru Haret" din Bucuresti, Facultatea de Filosofie si Jurnalism, unde sustine cursul de "Presa si Cultura - Texte fundamentale" (seminarii: Andrei Paunescu). La prelegeri participa adesea nu numai studenti care au in programa obligatorie aceasta discipli­na, ci si studenti de la alte facultati si din alti ani. si aici, Adrian Paunescu isi ur­mea­za crezul fundamental si principiile, vorbind despre unele dintre cele mai im­portante texte ale literaturii romane si universale, precum si despre aspecte esen­tiale din istoria publicisticii si vietii intelectualitatii din Romania, urmarind raportul dintre national si universal, ide­ea culturii prin adaugire, si nu prin elimi­nare, comunicarea interculturala, performanta estetica si existentiala, empatia si exercitiul de gandire libera. impreuna cu studentii sai, Adrian Paunescu a intemeiat Cenaclul "Har", de literatura si dialog. Din 2006, Adrian Paunescu este Doctor in filologie, titlu obtinut cu lucrarea "Poezia Generatiei '60".

Cum l-au cunoscut studentii pe Adrian Paunescu

"Cand Adrian Paunescu isi incepea cariera de profesor la Universitatea "Spiru Haret", in anul 2000, subsemnatul se pregatea sa paraseasca viata de student. Chiar daca poetul preda bobocilor, nu am putut rezista tentatiei, iar la unul dintre cursurile rezervate anului I am fost prezent…

O "fereastra" studenteasca se transforma adesea intr-un chiul, intr-o iesire la o cafea si extrem de rar in doua ore de studiu la biblioteca. Dar cand un profesor de talia lui Adrian Paunescu preda o "felie" din cursurile care iti desavarsesc formarea profesionala, parca stai de doua ori sa te gandesti ce sa faci. Ocazia poate fi unica, astfel ca in asteptarea cursului de "Teoria actiunii sociale" il astepti linistit pe cel al creatorului Cenaclului "Flacara". Fara emotia examenului, poti calatori fara probleme pe o insula culturala… Visele iti sunt insa repede reprimate de sosirea Profesorului. in prezenta camerei de filmat, care supravegheaza atat dascalul, cat si discipolii, vocea groasa isi incepe tirada. Cuvintele sunt sorbite de cei cativa studenti invitati. Acestia pot rasufla usurati. Chiar daca ar vrea, nu ar sti ce sa noteze.

Cantitatea de informatii e uriasa, iar selectia aproape imposibila. Fara o lectura premergatoare, nu poti decat sa admiri si sa le plangi de mila colegilor mai mici. Examenul se anunta dur. Dar Profesorul continua. Observa o oarecare neliniste si se opreste. Un cantec al Cenaclului "Flacara" ii readuce pe studenti cu picioarele pe pamant. si cursul merge mai departe. Profesorul traieste fiecare cuvant, fiecare vorba contine in ea si o bucata din sufletul celui care o rosteste. Noi, cei din anul IV, priveam uimiti. Cei din anul I erau doar atenti si nu participau la acel "ceva" extraordinar. Pentru ei, era doar un curs… intrerupt de o noua repriza muzicala. Pe acest fundal, Profesorul primeste un telefon. Chipul i se transfigureaza. "M-a sunat cineva"… lacrimile incep sa pice din ochii unui munte de om. "Un mare roman ne-a parasit: Ion Ratiu". Cu vocea tremuranda propune un moment de reculegere…

Finalul cursului e aproape. Inca doua ore in acel cadru ar fi fost de vis. Dar nu se mai putea. Cativa studenti aveau drumul lor, care nu coincidea cu cel al Profesorului de acolo. Cu oarecare teama, dar si cu un curaj izvorat tocmai din personalitatea celui de dincolo de catedra, unul dintre "seniorii" studentimii isi pregatea scuzele. Cei cativa pasi care ii desparteau au fost parcursi sub o privire care ardea, a unui profesor sever cu elevul prins pe picior gresit. "Domnule profesor, suntem cativa studenti din anul IV si din pacate trebuie sa mergem la cursul nostru" a rostit solul de pace. Strabatut parca de o potiune magica, chipul dur se transforma. Un zambet larg de satisfactie, doi ochi cuprinsi de emotie si o ferma strangere de mana, insotita de un "multumesc" calduros… Profesorul era totusi om… OM!" Sursa: ireportaj.ro