Admitere master 2008: De ce masterat online?

0 stele

858 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza  | 19 aug 2008

Admitere master 2008: De ce masterat online?

Conform noilor reguli aplicate absolventilor in sistem Bologna, studiile masterale de lunga durata sunt obligatorii pentru recunoasterea statutului de licentiat intr-un anumit domeniu. Absolventii mai conservatori opteaza pentru masterul la zi, la stat, in timp ce tinerii care detin deja un loc de munca s-au dovedit mai pragmatici orientandu-se catre masterul la distanta.


O varianta foarte flexibila o reprezinta si nou-aparutul masterat online care permite masterandului sa lucreze, dar si sa isi continue studiile in paralel. Oferta facultatilor in acest sector, desi la inceput dezvoltata timid, este in continua crestere.


Dar ce presupune masteratul online?
In sens larg, prin e-learning se intelege totalitatea situatiilor educationale in care se utilizeaza semnificativ mijloacele tehnologiei informatiei si comunicarii. Termenul, preluat din literatura anglo-saxona, a fost extins de la sensul primar de invatare prin mijloace electronice si acopera in prezent aria de intersectie a actiunilor educative cu mijloacele informatice moderne. Astfel, el devine mai degraba sinonim cu conceptul de e-educatie, in care computerul si materialele multimedia sunt utilizate ca mijloc de predare, invatare, evaluare si comunicare.
In sens restrans, elearning-ul reprezinta un tip de educatie care armonizeaza elemente specifice invatamantului la distanta (flexibilitate, depasirea barierelor de timp si spatiu) cu aspecte ale invatamantului la zi (frecventa, comunicare drecta cu profesorul). E-learning-ul stimuleaza schimburile de informatii si colaborarea, ajutandu-l pe student sa invete in toate contextele si situatiile - la serviciu, acasa etc.


Caracteristicile e-learning-ului
- Orientarea spre student, prin personalizarea informatiilor prezentate
- Distribuirea informatiilor, prin integrarea lor in biblioteci electronice
- Nivelul ridicat de interactiune dintre profesor si student
- Flexibilitatea procesului de invatare prin adaptarea ideilor schimbate intre studenti sau intre profesor si student la propriul sistem de gandire si interpretare


Deosebirile e-learningului fata de invatamantul traditional
- acumularea de informatie devine un proces direct care intra in sarcina si sub controlul studentului
- indrumarile traditionale nu mai functioneaza in maniera cunoscuta, studentul fiind responsabil de alegerea, sortarea si evaluarea informatiei.
- schimburile interumane sunt imediate, mai intense si mai eliberate de constrangeri
- in procesul de evaluare, sunt folosite majoritatea tehnicilor din invatamantul traditional, doar forma de prezentare este alta, permitand o rapida obtinere a rezultatelor


E-learning in Romania
Romania se afla deja inaintea altor tari europene, putandu-se vorbi de un interes tot mai mare pentru e-learning atat din partea autoritatilor publice cat si din partea companiilor multinationale si angajatorilor. Au fost concepute diverse planuri de dezvoltare a invatamantului online, dar cea dintai concretizare majora a constituit-o Universitatea Virtuala de Afaceri, infiintata in 2003. Proiectul, realizat in colaborare cu Facultatea de Comunicare si Relatii Publice "David Ogilvy", a beneficiat de cofinantare din partea Uniunii Europene si a Guvernului Romaniei si a avut un real succes, cu peste 1000 de cursanti inscrisi.


Pentru 2004, Facultatea de Comunicare si Relatii Publice "David Ogilvy" a pregatit ceva si mai spectaculos, si anume lansarea primelor masteratele online, care au fost intampinate pozitiv inca din prima sesiune de admitere.


Alti furnizori de cursuri online de scurta durata, cu profil general sau cu specializare in domeniul informatic, sunt Academia Online, Timsoft, Academia de Studii Economice Bucuresti etc.
Vezi si : TOP MASTERATE ONLINE IN ROMANIA

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Citeste mai mult despre: Admitere  Master  Masterat  ONLINE 
Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!