AMIBIAZA

AMIBIAZA 4 10
4 stele

12860 vizualizari  |  1 comentariu

AMIBIAZA
Amibiaza (intestinala si extraintestinala) Amibiaza este o boala infectioasa determinata de Entamoeba histolytica, protozoar care afecteaza in principal colonul (amibiaza intestinala) sau ficatul si alte organe (amibiaza extraintestinala). Dupa expertii OMS insa, amibiaza trebuie definita ca "orice stare in care organismul uman adaposteste Entamoeba histolytica chiar daca aceasta produce manifestari clinice sau nu", pornind de la faptul ca aceasta amiba se poate afla atat in relatii de comensalism, cat si in relatii parazitare cu organismul uman gazda, astfel incat ea trebuie considerata drept potential agent patogen in mod permanent. Entamoeba histolytica protozoar din clasa Rhizopode, genul Entamoeba este singura specie patogena pentru om, celelalte 6 specii amibiene (E.hartmani, E.coli, E.polecki, Endolimax nana, Iodamoeba buetschlii si Dientamoeba fragilis) fiind nepatogene, dar infestand peste 50 % din populatia globului. in schimb, alte amibe din genul Naegleria si Acanthamoeba produc o severa meningoencefalita amibiana primara cu caracter invariabil letal. Entamoeba histolytica se gaseste in intestinul uman sub forma vegetativa sau sub forma de chisturi. Forma vegetativa imbraca doua aspecte: -forma magna sau histolytica, agresiva, foarte mobila, cu pseudopode care apar brusc pentru aglutinarea hematiilor; si -forma minuta, neagresiva, imobila, cu pseudopode groase, care apar lent si care se hraneste cu flora intestinala. Chistul se formeaza numai din forma minuta, neagresiva, imobila, in intestin unde, sub influenta temperaturii si umiditatii specifice, elibereaza o masa plasmoidala alcatuita din 4 nuclei care, prin diviziune binara, da nastere celor doua forme vegetative de amibe. De fapt, aspectul clinic al amibiazei contactate de un anumit individ depinde de predominanta, la un moment dat, a unuia sau altuia din cele doua tipuri vegetative, in functie de prezenta favorabila a unor bacterii patogene precum Escherichia coli sau Enterobacter aerogenes. Raspandire: Desi este o boala cosmopolita, amibiaza predomina in tarile tropicale cu clima calda si umeda si conditii igienico-sanitare deficitare, fiind endemica intre latitudinile de 40 N si 30 S, dar cu abateri de la regula in bazinul Mediteranean, unde atinge paralela de 45 N, in SUA, unde se extinde pana la bazinul raului Missouri si in Extremul Orient, pana la paralela de 48 N. in zonele temperate, amibiaza apare sporadic, manifestandu-se uneori si prin aparitia unor mici focare localizate sau chiar epidemii produse prin importul unor cazuri din zonele endemice. in aceste regiuni, incidenta bolii variaza intre 4 si 17% in functie de tipul relatiilor epidemiologice de comensalism sau parazitism pe care amibele le impun in flora vegetativa a organismului uman. Principalul rezervor de infectie este reprezentat de bolnavii cu dizenterie amibiana cronica sau de purtatorii asimptomatici care elimina in mediul extern circa 60 chisturi/mg de materii fecale, de unde acestea pot fi preluate de indivizii sanatosi fie prin contact direct, prin ingestia de apa si alimente contaminate, fie prin contact indirect, prin intermediul mustelor care contribuie la raspandirea lor in natura. Odata ingerate, chisturile ajung in intestinul uman unde, in urma actiunii sucurilor gastrice, elibereaza trofozoiti (forma amibiana a parazitului) care, intr-o prima etapa, se multiplica excesiv, iar apoi, invadeaza submucoasa colonului, producand diverse forme de leziuni; cele mai grave fiind ulceratiile zonei cecale, sigmoidale si rectale care pot forma tumori inflamatorii (amoebome). in majoritatea cazurilor, amibiaza intestinala debuteaza confuz, prin inapetenta, senzatie de sete, oboseala, scaune diareice banale si uneori febra, dar dupa 1-2 saptamani se instaleaza sindromul dizenteric, manifestat prin dureri abdominale, sub forma de colici, care alterneaza cu perioade de durere surda, tenesme, exprimate prin eforturi de defecare si 10-15 scaune/24 ore, caracteristice dizenteriei amibiene. Alteori insa, amibiaza evolueaza fulminant, cu febra mare, frisoane si stare generala proasta, sau, dimpotriva, intr-o forma atenuata, atipica, ca o colita intermitenta care creeaza insa premisele instalarii formelor cronice, tradate de prezenta tumorilor amibiene ale colonului (amoebome). Cu toate acestea, moartea nu poate surveni decat prin complicatii intestinale sau infectioase.. Exista insa si situatii in care amibele se disemineaza in tot organismul uman, prin diverse leziuni intestinale, localizandu-se in ficat si producand abcesul hepatic care reprezinta forma cea mai obisnuita, dar si cea mai grava, a amibiazei extraintestinale. El apare insa numai ca o complicatie a dizenteriei amibiene in 3-5% din cazuri, lobul hepatic drept fiind locul preferat de implantare a amibelor. in acest caz, boala debuteaza cu o faza presupurativa exprimata prin cefalee, inapetenta, febra moderata si hepatomegalie, urmata de faza supurativa caracterizata de dureri hepatice, febra cu caracter septic, astenie, anemie, pierdere ponderala si, uneori, icter care preced deschiderea abcesului hepatic in cavitatea pleurala sau peritoneu si pericard, situatie in care mortalitatea depaseste 50%. Tratament: in orice forma de manifestare a sa, amibiaza se trateaza eficient prin administrarea de medicamente amibicide si adoptarea unei diete hranitoare, bogata in proteine si vitamine, in conditiile unui repaus total la pat. Contactii pot preveni totusi imbolnavirea prin pastrarea unor riguroase norme de igiena sanitara care reduc mult pericolul contaminarii apei de baut, alimentelor, obiectelor personale etc. Amibele din genul Naegleria si Acanthamoeba, care traiesc in mod liber in apa, in sol si pe vegetatie, pot infesta omul accidental, producand o forma grava de meningoencefalita primara amibiana. Aceste genuri de amibe sunt termofile, ceea ce inseamna ca, pentru dezvoltarea formelor lor vegetative (trofozoitii), care caracterizeaza stadiul invaziv al bolii, ele au nevoie de temperaturi ambientale de peste 24-250 C, ceea ce face ca acestea sa fie mai frecvente in tari ca India sau Australia, unde si numarul imbolnavirilor este mai mare. Infectia amibiana se poate face fie prin imbaierea in bazinele de apa sau lacurile cu apa calduta, contaminate cu detritusuri biologice si materii fecale, fie direct, pe cale aeriana; in ambele cazuri, amibele invadand mucoasa nazofaringiana, de unde se extind apoi spre meninge, declansand o meningita purulenta, manifestata prin cefalee puternica, febra, varsaturi, agitatie, convulsii, tulburari de constienta si, in final, coma si moarte in peste 80% din cazuri. De cele mai multe ori, tratamentul este fara sperante dar, prin aplicarea unei profilaxii active, meningoencefalita amibiana poate fi evitata

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Citeste mai mult despre: AMIBIAZA 
Comentarii

Raspunde-i

Tata

Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!
 
 

Studentie.ro iti recomanda

HOLERA HOLERA