..
 
Promoveaza-ti oferta in campus!
 
 

ARACIS, ACUZAT DE PROBLEMELE INVATAMANTULUI UNIVERSITAR ROMANESC

ARACIS, ACUZAT DE PROBLEMELE INVATAMANTULUI UNIVERSITAR ROMANESC 5 1
5 stele

1171 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza  | 18 ian 2010

ARACIS, ACUZAT DE PROBLEMELE INVATAMANTULUI UNIVERSITAR ROMANESC
Comenteaza

Barometrul Calitatii 2009, intocmit de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) si publicat saptamana trecuta, atrage atentia ca "universitatile romanesti nu se afla in niciuna din clasificarile europene sau globale ale celor mai bune institutii de invatamant superior si nici in topul primelor 5 destinatii de studii pentru studentii niciunei tari europene".

 

Desi din cei 15 indicatori ai studiului, 7 arata o stare negativa, alti sapte o stare moderata si doar unul o stare pozitiva, presedintele asociatiei EDU CER, Stefan Vlaston si Prof. Univ. Dr. Gigel Militaru observa ca nici universitatile, nici ARACIS nu isi asuma starea de fapt si recomanda luarea in calcul a numarului de absolventi care intra de fapt pe piata muncii.

 

"Daca ar fi operat cu un astfel de indicator ar fi aflat, conform unor evaluari, ca doar 20% dintre absolventi reusesc "performanta" descrisa de acest indicator. Adica universitatile romanesti, cele de stat pe bani publici, reusesc "impresionantul" randament de 20%! Pe banii nostri, ai contribuabililor!", apreciaza domnii Vlaston si Militaru, citati de Ziare.com.

 

Cei doi remarca urmatorul pasaj din raportul ARACIS: "Conform unor estimari, inca insuficient fundamentate, putin peste 20% dintre universitati, intr-o varianta generoasa, si doar 5%, intr-o varianta mai exigenta, reusesc sa releve rezultate remarcabile in cercetare si sa produca absolventi competitivi national si mai ales european", dar remarca inca o data ca Agentia nu isi asuma partea de responsabilitate care ii revine.

 

In schimb, aceeasi agentie a acordat "grad ridicat de incredere" la 14 universitati din 18 evaluate, in ciuda recomandarilor Ministerului Educatiei de a inchide cateva dintre acestea.

 

Raportul dintre numarul de studenti si cadrele didactice (care a crescut de la 13,8 la 1, in 1990/1991, la 25,7 la 1, in 2006/2007), dar si majorarea numarului de studenti la forma de invatamant la distanta de la 2%, in 1999/2000, la 23%, in 2006/2007 reprezinta tot atatea concluzii alarmante ale studiului ARACIS.

 

"In ceea ce priveste coruptia, 68% dintre cei chestionati considera ca aceasta este mult si foarte mult raspandita in universitatile private, iar 60% in universitatile publice", se mai arata in Barometrul Calitatii.

 

Aceasta concluzie, aprecieaza Vlaston si Militaru, ar trebui sa conduca la oprirea finantarilor din bugetul public a tuturor universitatilor de stat.

 

Cei doi propun in schimb multi alti indicatori care ar fi mai relevanti pentru evaluarea invatamantului superior romanesc:

- Perceptia studentilor asupra plagiatului, la studenti si cadre didactice.
- Cum este perceput nepotismul universitar si managementul in "familie".
- Cum se fac angajarile pe posturi si cum se acorda titlurile universitare si doctorale.
- Care este pozitia actorilor din sistem vis-a-vis de politizarea functiilor de conducere si amestecul politicului in "autonomia" universitara (Afirmatie a dlui Mihail Hardau, fost ministru al educatiei, actualmente senator si presedinte al comisiei de invatamant din senat: "universitatea Spiru Haret si alte universitati private controleaza Ministerul Educatiei si Parlamentul Romaniei"!)
- Cum percep studentii varsta de pensionare a cadrelor didactice.
- Ce parere au actorii universitari relativ la transparenta decizionala si a cheltuirii resurselor.
- Cum functioneaza comisiile de etica, cum se respecta carta universitara.

 

Vlaston si Militaru reamintesc publicului larg ca ARACIS este format tot din cadre didactice, concluzia lor fiind ca "universitarii isi apara cu indarjire salariile, pacalind studentii cu iluzia ca la intrarea in piata muncii vor fi asteptati cu urale si flori. Cat de crunta va fi dezamagirea, nu mai e treaba lor. Iar contribuabilii platesc, platesc la greu, toata aceasta mistificare si ipocrizie."

 

Solutiile la aceasta stare de lucruri se regasesc in recomandarile reuniunii de la Bergen a responsabililor europeni in educatie:
- Autonomia totala a institutiei de invatamant superior in alegerea unei agentii de asigurare a calitatii inregistrate de Registrul European
- Obligatia statelor membre ale procesului Bologna de a accepta evaluarile efectuate de orice agentie inscrisa la Registrul european si de a valida rezultatele acesteia, conchid cei doi.

 

Arsene Cosmin Madalin – editor Studentie.ro

 

 
Ti-a placut articolul? Da-i un vot!
 
CARE ESTE OPINIA TA?

Cod

Cod de securitate

Alte categorii

Popular students
Iulia019
Proboteanu Marius
dan habio
NICO
Profir Marian
Dinica Ionela