463 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Toamna trecuta, in randul celebritatilor de la Hollywood s-a nascut o adevarata "epidemie" a bobului fals. Acest fenomen nu s-a petrecut intamplator, intrucat se simtea nevoia unui aer proaspat si natural, care sa contrabalanseze frenezia extensiilor. Iata cum poti sa realizezi o astfel de coafura moderna singura, exact ca la salon.
Ai nevoie de un produs de fixare de calitate (de preferat, spray) si de multe agrafe in forma de ac.
Tehnica, pas cu pas
Pasul 1: Aplica fixativul pe toata suprafata parului, apoi "ciufuleste-l" putin pentru a crea volum. Prinde jumatate de par din partea superioara in crestet, astfel incat sa poti lucra in voie cu suvitele de la spate.
Pasul 2: Impleteste parul incepand de la urechea dreapta, spre cea stanga, intr-o codita foarte lejera, care nu va fi vizibila la final. Aceasta va fi "baza" in care vei fixa suvitele de la suprafata cu agrafele.

Pasul 3: Ia cate o suvita subtire din parul prins in crestet si foloseste un pieptene des pentru a le "tapa" usor pe toata suprafata, astfel incat sa para mai voluminoase si sa aiba o stabilitate mai buna in cadrul coafurii.
Pasul 4: Fiecare suvita de par va fi indoita in interior la nivelul pe care il consideri potrivit (putin deasupra umerilor, de preferat) si atasata de coada impletita de la baza, folosind agrafele.

Pasul 5: Continua sa prinzi de baza cat mai temeinic suvitele indoite in interior, pana cand obtii imaginea unui bob mediu cat mai "credibil". Dupa ce coafura ta atinge forma dorita, aplica putina ceara sau crema pentru fixare cu ajutorul degetelor pe toata suprafata parului: in acest mod, firele rebele vor ramane la locul lor, iar suvitele vor avea o stralucire aparte.

Unde il porti
Bobul fals se potriveste perfect atat tinutelor elegante, cat si celor de birou sau de strada. Daca vrei sa porti bobul fals la o petrecere speciala, ii poti infrumuseta aspectul cu accesorii pretioase prinse in zona bretonului, sau in partile laterale.
Autor: Adelina Dobrin