Caracteristicile culturii

0 stele

3668 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

Ce se intelege prin cultura? Caracteristicile culturii. Termenul de cultura este unul din cei mai vagi termeni; face obiectul a numeroase abordari dinferite unele de altele, un termen care dobandeste sensuri diferite in functie de perspectiva de abordare sau contextul in care se foloseste. Termenul de “cultura” isi are originea in secolul 18, in gandirea reprezentantilor miscarii luminilor. In aceasta perioada s-a consturat un concept de cultura axat pe coordonate predominant pedagogice educationale


Din punct de vedere atimologic, termenul provine din latina sau greaca “cultura,- ae” referindu-se la ingrijirea pamantului pentru ca acesta sa dea roade. Tot in antichitate apare ideea de cultivare a spiritului. Epoca luminilor pune accent pe educatie/ formare, posibilitatea de emancipare a omului printr-un efort propriu de modelare a spiritului sau sfarsitul sec. 19 - inceputul sec. 20 este marcat de cunoasterea mai aprofundata a unui numar semnificativ de culturi diverse, de cultura europeana. Astfel, termenul de “cultura” dobandeste un sens mai larg si ocupa un loc central in studiile asupra vietii sociale si umane.


Dupa cel de-al doilea razboi mondial, mijlocul secolului 20, studiile umaniste si sociale trec pe un plan secund conceptul de cultura si preocuparile specifice asociate lui. In aceasta perioada, pe prim plan este ideea de societate cu un concept global, totalizator. referintele la cultura sunt subordonate preocuparii pentru societate.
 

Centralitatea termenului de societate se datoreaza gandirii marxiste. La sfarsitul sec 20, termenul de cultura revine in prim planul dezbaterilor teoretice, este o tendinta care se continua si azi, revine in actualitate. Transformari adanci pe care le cunaoste fenomenu cultural la un nivel global, transformari prin intermediul mass media, al formelor de comunicare noi. Revenirea in prim plan a culturii se datoreaza intalnirii dintre culturi diverse in lumea contemporana (o intalnire din cotidian, pe care o traim fiecare din noi)


Se impune o distictie intre “cultura” si “culturi”. La nivel teoretic vorbim de “cultura” atunci cand scoatem in evidenta aspectele cele mai generale ale fenomenului cultural (caracteristici, dinamica, componente), aspecte care se regasesc in forme particulare in orice cultura. Ele definesc in genere fenomenul cultural, indiferent de locul unde se manifesta.


“Culturi” indica evident diversitatea culturilor. Ideea de diversitate a fost asociata in principal la sfarsitul sec 18 - inceputul sec. 19 cu diversitatea. Diferite epoci istorice presupun diferite forme de manifestare culturala. In zilele noastre domina ideaa pluralitatii culturii, recunoasterea faptului ca diverse comunitati umane au modalitati diferite de exprimare culturala.


Astazi, in studiul culturii accentul se pune pe diversitate pentru ca oamenii au facut experienta pluralitatii culturale si pentru ca in ultimele decenii s-a impus problema recunoasterii si respectarii diversitatii culturale. In contextul cercetarilor de secol 19 si mai ales 20 s-a impus o distinctie intre sensul restrans al culturii si sensul larg.


Cultura in sens restrans presupune ansamblul creatiilor de ordin spiritual, implicate direct in formarea indivizilor, in vederea atingerii unor idealuri de comportament specifice societatii, pentru a atinge anumite standarde de pregatire, recunoscute ca fiind de dorit intr-un moment sau altul, intr-un grup social. In acest sens restrans, termenul se refera la creatii artistice (literatura, muzica, film), cunoasterea stiintifica, filosofia, reprezentarile si teoriile religioase. Acest sens restrans este sensul folosit cel mai frecvent atunci cand ne referim la cultura. Este sensul care porneste din secolul luminilor, a ramas incetatenit ca fiind sensul curent al termenului de cultura.
 

In sensul restrans al culturii s-a cosntatat o abordare axiologica a culturii (se ocupa cu studiul valorilor) presupune evaluare, ierarhizare a fenomenelor culturale si a importantei lor in viata omului; pune in strans alegatura performantele individului cu insusirea unui anumit tip de cultura.


A vorbi foarte bine limbi straine presupune anumite performante specifice (acum este apreciata engleza, acum 100 de ani era apreciata franceza. Acum a fi instruit inseamna sa sti sa folosesti calculatorul, acum 100 de ani nici nu se punea problema). In limba germana avem doi termeni: “kultur” (ansamblul sensurilor spiritual) si “bildung” (procesul de formare a individului in contact cu valorile culturii).


Cultura in sens larg se refera la totalitatea modului de viata specific unei colectivitati. Ansamblul creatiilor matreriale si spirituale specifice unei colectivitati care constituie cadrul vieii colectivitatii respective, al functionarii acesteia. Sensul larg se mai numeste ”antropologic” si se asociaza cu o abordare neutra din punct de vedere axiologic (nu face ierarhii, aprecieri)


In sens larg (antropologic) in cultura introducem uneltele si practicile legate de utilizarea lor, procesul cunoasterii, include institutiile specifice unei societati (familia, statul, biserica). In cultura introducem normele scrise sau nescrise care functioneaza intr-o societate, reglementand raporturile dintre membrii unei colectivitati. In cultura intra si ansamblul mijloacelor tehnice de transmitere a cunostintelor, tehnici de scriere, tipar, mass-media, modalitatile elaborate, sistematizate, de comunicare a cunostintelor, a emotiilor si a trairilor.


In cultura in sens larg intra ansamblul modalitatilor de desfasurare a vietii cotidiene, practici, reguli ce privesc pregatirea si consumul hranei, ingrijirea corpului, amenajarea locuintei, sarbatori, ritualuri. Intra tot ceea ce tine de viata umana in colectivitate. Termenul de cultura se suprapune cu cel de societate si civilizatie.


Sensul larg este sensul cel mai utilizat azi in discursul despre cultura si se impune atentiei atunci cand studiem relatiile dintre culturi diferite, specificul vietii unei colectivitati. Aceasta modalitate de abordare a culturii este una materiala


Teoreticienii au doua definitii ale culturii: una materiala si una formala. Cea materiala presupune prezentarea componentelor culturii (enumerarea acelor produse ale activitatii umane pe care le denumim generic “cultura”; materialul culturii, din ce este compusa ea). Cea formala presupune evidentierea caracteristicilor specifice comportamentelor culturii, acele insusiri care ne determina sa reunim aspecte foarte variate ale vietii umane sub conceptul general al culturii.


Cultura are o caracteristica de baza care se traduce in prezenta activitatii umane. Orice componenta a culturii este marcata de prezenta activitatii umane. Cultura are un caracter dobandit (in cultura grupam acele rezultate si componente ale vietii umane pe care omul le realizeaza pornind de la natura, dar care sunt diferite de natura). Ex. bogatiile naturale ne sunt date. Ce facem cu ele este ceva dobandit


Cultura este un produs al actvitatii umane, nu este gasita ca atare in natura. Astazi apare tot mai frecvent ideea unei anumite reticente in afirmarea separarii radicale intre cultura si natura.


Exista un curent de gandire actual “naturalism” care accentueaza aspectele de continuitate dintre natura si cultura. Prezenta activitatii umane este definitorie pentru cultura. Pentru a agunge la cultura trebuie sa depunem un efort.

 

Prezentarea caracterului dobandit al culturii presupune recunoasterea faptului ca omul a elaborat socutii specifice diferite fata de cele naturale, de raportare la mediu, de raportare a individului la sine insusi. Acestea se numesc solutii culturale si constituie un mediu nou pe care omul si-l construieste si care devine specific existentei umane intre om si natura, intre indivizi, in raportarea omului la sine. Ex. ne aparam de intemperiile naturii construindu-ne case, ne deplasam cu ajutorul mijloacelor de transport. Cand ni se pare ca suntem bolnavi incercam sa ne punem singuri un diagnostic
 

Solutiile culturale presupun in egala masura creatia materiala a omului si creatia sa spirituala. Capacitatile de creatie au evoluat in stransa legatura. Studiile antropologice demostreaza faptul ca mana si creierul s-au dezvoltat in strans alegatura, utilizarea uneltelor si posibilitatile de exprimare spirituala s-au conditionat reciproc. Antropologul Andre Leroi subliniaza legatura dintre actiunea practica si cea spirituala, dar subliniaza faptul ca putem vorbi propriu-zis de aparitia omului in momentul in care se folosesc simbolurile.
 

Autor: Simina Balasa

 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!