Ce se poate cere bancilor centrale acum

0 stele

299 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza  |  9 aug 2016

Ce se poate cere bancilor centrale acum
Bancile centrale in Europa, in lumea industrializata in general, au pierdut din luciu mult din cauza crizei financiare adanci.

Citeste toate textele scrise de Daniel Daianu pentru Ziare.com

Aceasta criza a aratat ca accentul pus pe inflatie este inselator cand se neglijeaza riscuri ce rezulta din expansiunea sectorului financiar (financializare), amploarea instrumentelor derivate, conectivitate tot mai mare.

Suntem in plina schimbare de paradigma in ce priveste bancile centrale si aceasta nu are cum sa nu afecteze perceptia lor in relatia cu mersul politicilor economice, cu societatea. Contextul in care actioneaza bancile centrale in anii din urma poate fi descris astfel:

- salvarea sistemelor financiare a avut loc in conditii in care indatorarea publica si cea privata erau deja foarte mari, dupa decenii de credit ieftin;- interconectarea tot mai mare a economiilor, expansiunea finantei (ce include sectorul bancar umbra) si credit ieftin au amplificat un ciclu financiar, care a rezultat intr-o dinamica "avant si prabusire" (boom and bust) - simtita si in economia romaneasca;- starea economiilor mici depinde covarsitor de ce se intampla in economiile mari. Mai ales unde banci mama straine domina piete bancare locale (precum in UE). - o prabusire a sistemului financiar in lume ar fi condus la necazuri mari peste tot unde grupuri straine opereaza. Romania a avut nevoie de asistenta financiara in 2009 pentru a face fata inghetarii pietelor financiare.
Dupa 2008, in prima faza, s-a evitat colapsul sistemului prin interventie directa, chiar nationalizari (ce au fost de facto si in SUA, de pilda in cazul AIG, marea companie de asigurari).

A doua faza este cea in care letargia economica si teama de debt-deflation (combinatia intre deflatie si povara datoriilor) a indus infuzii masive de lichiditati sub forma programelor QEs (injectie de baza monetara contra diverse colaterale, in speranta de a restarta creditul).

Argumentul ca numai prin masuri de austeritate, reforme structurale se rezolva supraindatorarea ilustreaza o intelegere ingusta a macroeconomiei situatiei de fapt.

In euroarie, generalizarea taierii de cheltuieli s-a dovedit o cale mult suboptima. De altfel, Banca Centrala Europeana (ECB) a fost singura institutie cu vocatie si mandat european ce a putut interveni decisiv pentru a salva euroaria.

Fac parte demersurile evocate mai sus dintr-o, sa spunem, deliberata auto-extindere a mandatelor sub care opereaza banci centrale?

O asemenea ipoteza nu este corecta. Drept este ca prestatia din ultimele decenii a multor banci centrale poate fi judecata prin prisma imbratisarii unei paradigme ce a subestimat riscuri izvorate din dereglementarea finantei.

Dar stabilitatea financiara a fost si este in mandatul lor. Exista insa un revers al medaliei in masura in care programele QEs au efecte perverse - precum cautarea de randament inalt cu orice pret, bule speculative la burse, accentuarea polarizarii sociale (cand "castigatorii iau totul"), alocare defectuoasa de resurse.

Bancile centrale nu ignora asemenea riscuri si incearca sa ia decizii bune, dar sunt mari constrangeri.

Este incorect deci sa se ceara bancilor centrale sa livreze mai mult decat pot in conditiile date. Fiindca:

- situatia economica ramane extrema de complicata si evolutii structurale (demografie, productivitate, noi tehnologii, supra-indatorare etc) nu ajuta repornirea motoarelor;- alegerile de politica economica nu au rezultate lipsite de echivoc - implica compromisuri. Iar alegerile se fac sub mari incertitudini;- stiinta economica nu este in masura sa dea raspunsuri lamuritoare la intrebari cheie cu care ne confruntam; de aici afirmatia ca "se navigheaza in ape necunoscute").- bancilor centrale li se cere sa faca foarte mult in conditiile in care ele intra usor in zona randamentelor descrescande in privinta eficientei masurilor aplicate.
Se afirma ca BNR a ratat tinta de inflatie in mod sistematic in anii recenti. Dar a ignora socurile externe este nedrept - multe banci centrale au fost in aceasta situatie.

"Socul intern" de la jumatatea lui 2015 (scaderea TVA la alimente) este de pus la socoteala - asa cum a fost in sens invers socul cresterii TVA la 24%.

Banca Nationala are alaturi de problematica preturilor marea chestiune a stabilitatii financiare.

Cum aceasta depinde esential de ce fac bancile mama afara, se intelege de ce era vital pentru Romania si alte economii din Europa centrala si de Rasarit sa nu sufere o masiva si brutala retragere de resurse financiare (dezintemediere) dupa 2008 - ratiunea de a fi a Initiativei de la Viena.

Este de repetat ca asistenta financiara initiata in 2009 (ca si in tari baltice, Ungaria) era necesara, avand in vedere marile dezechilibre, scadenta unor plati externe, inghetarea pietelor etc.

Unii remarca volatilitatea scazuta a cursului leului si recomanda flotare mai accentuata pentru amortizarea socurilor externe. Se remarca si distanta notabila intre dobanzi pe piata monetara (ROBOR la 3,6 si 12 luni) si rata de politica monetara (de 1,75%).

Se sugereaza si mersul catre o tintire a inflatiei deplina (fully fledged). BNR a facut bine ca a practicat o flotare controlata (managed floating) a leului avand in vedere euroizarea interna, experienta nefasta din anii 2006-2008 cand leul ajunsese pana la 3,2 in raport cu euro.

In faza de avant al ciclului financiar, intrari mari de capital pot conduce la o apreciere excesiva a monedei nationale, la o alocare rea de resurse. Ideea ca politica monetara sa compenseze un derapaj fiscal prin intarirea sa (cum recomanda si unii experti straini) este discutabila; poate usor avea efecte nefaste (ex: incurajarea capitalurilor speculative).

Mai ales intr-un context european cand alte banci centrale coboara dobanzi cheie, cand se practica dobanzi ultra-scazute (politica BNR devine oricum relativ mai tare).

BNR poate inca practica o politica monetara conventionala, ceea ce este un avantaj in conditiile date. Aceasta politica ar fi mai eficace daca euroizarea s-ar reduce tot mai mult. De-euroizarea nu trebuie asteptata, ci poate fi incurajata prin diverse masuri.

Judecarea bancilor centrale implica conduita bancilor comerciale, care adesea nu este fair in raport cu clientii.

Bancile centrale pot apare in ipostaza de paratrasnet, adesea, pot fi intre ciocan si nicovala. Bancile comerciale au mult de meditat la acest aspect.

Conduita bancilor comerciale este un argument suplimentar pentru reglementarea severa a sistemului financiar. Bancile au prea mult din caracteristicile unor utilitati publice pentru a fi lasate in legea lor.

O banca centrala, cu limite de cunoastere si institutionale pe care le are, are ca reper starea sistemului in ansamblu. Bancile centrale nu poseda insusiri paranormale si sunt supuse si ele poverii vremurilor, nu sunt infailibile uman si institutional. Trebuie sa faca bine in conditii foarte complicate, dificile, cand incertitudinile abunda. Aceasta implica transparenta si onestitate profesionala.

Daniel Daianu este membru in consiliul de administratie al BNR, fost prim-vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) si fost ministru al Finantelor.

Despre ce vrei sa scriem?
Via Ziare.com

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!