Conferinta "Stiinta si nasterea epocii moderne"

Miercuri, 24 noiembrie 2010, Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti a organizat in amfiteatrul „Titu Maiorescu” conferinta "Stiinta si nastere epocii moderne" (Alexandru Dragomir: ultimul volum), sustinuta de Gabriel Liiceanu, profesor la Catedra de Istoria Filosofie si Filosofia Culturii a Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii din Bucuresti.

Conferinta sustinuta de prof. univ. dr. Gabriel Liiceanu a avut ca scop prezentarea celor mai importante idei care stau la baza cartii scrise de Alexandru Dragomir, Meditatii despre epoca moderna.

Ceea ce distinge aceasta carte de alte carti din cultura noastra care au ca tema modernitatea este faptul ca a fost produsul unei gandiri fragmentare. Autorul nu a urmat un proiect cultural, ci a asternut pe foaie, de dragul intelegerii lumii, gandurile despre temele care il obsedau. Notatiile sunt la distante mari unele de altele, iar gandurile autorului despre acelasi subiect se leaga de la o luna la alta.

Prin urmare, ceea ce vor gasi cei care citesc cartea lui Alexandru Dragomir, sunt notele personale ale acestuia, care se intind pe o perioada de 20 de ani si care nu ocupa mai mult de cateva zeci de pagini.

Radacinile gandirii lui Alexandru Dragomir sunt foarte accesibile: exista o influenta a lui Hegel, care este citat de nenumarate ori in carte, si a lui Heidegger, ale carui idei se regasesc pe parcursul intregii carti.

Tonul cartii este unul critic la adresa modernitatii. Pentru autorul cartii, spiritul algebric, ce are ca atribute functionalul si relatia, este esenta epocii moderne. Pornind de la aceasta observatie, Alexandru Dragomir isi construieste intregul discurs critic.

Pentru a explica cat mai clar viziunea lui Alexandru Dragomir asupra modernitatii, Gabriel Liiceanu a expus o serie de idei centrale ale cartii, idei prin care autorul face o separatie intre ce a fost inainte de modernitate si ce a urmat dupa aparitia acesteia. In primul rand, modernitatea a dus la ruptura legaturii dintre om si lume: imaginea traditionala a lumii finite a fost inlocuita cu imaginea unui univers infinit, nemarginit, fara puncte de reper si care este locuit de persoane solitare.

Raportul omului cu natura a fost si el schimbat. inainte de modernitate omul era, impreuna cu lucrurile care formeaza natura, o parte integranta a acesteia. Odata cu aparitia epocii moderne omul a devenit complet diferit de natura, chiar opus, lumea lui devenind cea a spiritului rational. Perspectiva asupra istoriei a fost si ea schimbata. Pentru omul premodern istoria venea peste el, neavand nici o putere de a o influenta. in schimb, in modernitate, omul devine una cu  istoria, el avand capacitatea de a schimba mersul lucrurilor prin puterea ratiunii de a crea planuri si proiecte. De aici decurge ideea de progres.

Concluziile despre modernitate la care ajunge Alexandru Dragomir in cartea sa sunt negative. Omul, prin puterea spiritului sau, naste o lume noua care dubleaza lumea adevarata. insa aceasta realitatate artificiala este sortita esecului, urmand sa se autodistruga la un moment dat datorita expansiunii sale necontrolate si a indepartarii de realitate.

Sursa: Unibuc