Cu ce s-a ales Europa, dupa un deceniu de euro?

Dupa fix zece ani de cand s-a introdus moneda unica in 15 tari europene, la 1 ianuarie 2002, opinia publica din Occident incepe sa-si faca un bilant, intrebandu-se: cu ce ne-am ales?

Ar fi incorect sa arucam totul in derizoriu. Cetatenii celor 12 tari, care au optat initial pentru euro (ulterior, li s-au mai adaugat si altele), s-au ales exact cu ce visau ei, in cele mai frumoase visuri ale lor: libertatea totala a circulatiei, fara grija schimbului valutar.

Populatia se simte pacalita

In acesti zece ani, nordicii s-au delectat privind antichitatile grecesti sau romane, iar cei de la marginea Mediteranei au luat cunostinta cu viata austera a celor din jurul marii Baltice.

Insa sperantele ca moneda unica va schimba in bine viata europenilor nu s-au transformat deloc in realitate, noteaza Le Figaro, intr-un articol pe aceasta tema.

In primele doua luni dupa faimosul 1 ianuarie 2002, moneda euro a coexistat cu vechile monezi locale. Atunci au aparut si primele nemultumiri mocnite. Rata de schimb s-a dovedit confuza, iar comerciantii au urcat imediat preturile, profitand de dreptul la rotujirii.

Francezul, spaniolul, italianul, belgianul, olandezul, neamtul, fiecare s-a socotit dezavantajat in felul sau, daca nu chiar pacalit.

In Franta, bagheta de 3 franci (corespunzator cu 0,46 euro) a crescut brusc la 0,70 euro, fara vreo explicatie. Asemenea exemple nu sunt putine, iar publicatia apreciaza ca, in intregul interval de zece ani, preturile au urcat mult mai rapid decat inflatia declarata.

Succesul euro in tarile non-euro

Daca cetatenii de rand n-au avut cum profita de pe urma monedei unice, in schimb companiile au cules avantaje si s-au simtit datoare s-o sustina. Euro le permite sa controleze costurile si riscurile valutare si le fereste de concurenta rivalilor straini, capabili sa speculeze jocurile valutare in interes propriu.

In plus, moneda unica s-a pomenit cu succese spectaculoase acolo unde s-ar astepta mai putin: in unele state non-euro, incapabile sa-si stapaneasca finantele cu moneda proprie. In tari precum Kosovo sau Muntenegru, ambele departe de a pretinde integrarea europeana, populatia face platile in euro.

La Belgrad, chiria se calculeaza in euro, multe magazine sau restaurante accepta si chiar pretind plata in moneda europeana. Euro este moneda preferata la negocieri si intre alti locuitorii ai peninsulei Balcanice, care adesea isi pastreaza tot in euro economiile lor din banci.

Astazi, 332 de milioane de oameni folosesc oficial moneda unica in 17 tari si neoficial in mai multe. Potrivit Bancii Centrale Europene, 14,2 miliarde de bancnote si 95,6 miliarde monezi in valoare de aproape 870 miliarde de euro se aflau in circulatie la mijlocul anului 2011.

Nostalgia vechii DM

Privind cifrele, ai impresia ca moneda unica este un mare succes, dar cei aflati sub incidenta ei se simt intr-un climat de frica. Criza datoriilor, izbucnita in Grecia, tinde sa cuprinda intreaga zona, ca o epidemie, despre care nu stii incotro se va extinde, plecata din focarul ei.

Vechile resentimente si nelinisti, care mocneau acum zece ani, au reinviat in 2011. Sondajele efectuate printre britanici arata ca 65% din ei prevad sfarsitul rapid al acestui experiment.

Spaniolii declara in proportie de 70% ca n-au vazut nici un avantaj de pe urma instituirii monedei unice, iar grecii socotesc ca nenorocirera lor de la euro se trage.

Cea mai grava situatie este in Germania, unde populatia simte nostalgia vechii Deutsche Mark, dominanta in Europa, avantajoasa la orice schimb si ravnita de toti pentru stabilitatea sa.

Cine plateste factura, la o adica?

Soarta face ca moneda unica sa depinda si de interesele marilor detinatori de capital. Investitorii cauta totdeauna refugii sigure si au nevoie sa-si protejeze capitalul. Multi din ei se intorc la obligatiunile guvernamentale, cu randamente bune din SUA, Australia, Canada.

Actiunile guvernamentale germane sunt si ele cautate. In viziunea investitorilor, Germania are in mana toate parghiile, ca sa nu se lase pacalita in acest joc, prin caderea euro. Germania nu s-ar sfii sa actioneze astfel, incat factura s-o plateasca integral cei care au provocat caderea si nu cei care au incercat sa-i salveze.

Poate acesta este cel mai serios motiv pentru care tarile cu situatia precara n-ar trebui sa doreasca, tocmai ele, prabusirea euro.
Citeste stirile pe mobil: m.ziare.com
Via Ziare.com