Aprecierea de marti a monedei nationale nu a tinut prea mult, leul coborand cu 0,49 la suta, miercuri, pe fondul temerilor privind zona euro.
Banca Nationala a Romaniei a anuntat un curs oficial de 4,2022 lei/euro, dupa ce, in ziua precedenta, acesta coborase la 4,18 lei/euro.
Deprecierea ar putea avea drept cauza scaderea ratingului Portugaliei la nivelul de "junk", nerecomandata pentru investitii, de catre agentia Moody's. Analistii agentiei au motivat decizia prin faptul ca Portugalia nu va reusi sa indeplineasca tintele de scadere a deficitului, datoriilor si cheltuielilor bugetare, prin urmare ar putea avea nevoie, la randul sau, de un al doilea imprumut din partea Uniunii Europene si a Fondului Monetar International.
Leul a inregistrat o pierdere semnficativa si fata de dolarul american, de 1,41 procente, cursul oficial ajungand de la 2,8875 lei/unitate la 2,9283 lei/unitate.
Nici aurul nu a scapat de majorari, pretul sau urcand de la 139,2525 lei/gram, marti, la 142,7007 lei/gram, miercuri.
Citeste stirile pe mobil:
m.ziare.com Via
Ziare.com