DAVID (ANII DE DOMNIE: CCA 1004-965 I.H.)

Personalitate marcanta a traditiei istorice iudaice (din seria Regilor prezenti in Vechiul Testament), a fost nu numai viteazul pe care legenda il arata luptand cu uriasul Goliat, ci si organizatorul statului Israel. Totodata, D. a ramas in istoria civilizatiei ca autor prezumtiv al Psalmilor. Membru al tribului sudic al lui Iuda (originar din Iudeea), s-a afirmat la curtea primului rege al evreilor, Saul, cu a carui fiica s-a si casatorit. Dupa moartea lui Saul (in plina lupta cu filistenii), a fost proclamat rege de catre locuitorii din Iudeea, prima sa capitala fiind Hebronul. Ulterior a fost recunoscut rege al intregului Israel. Marele lui merit a fost acela de a fi reusit unirea celor douasprezece triburi ale evreilor sub o singura conducere. In timpul domniei sale, a constituit o puternica armata permanenta care va deveni principalul instrument al extinderii autoritatii Israelului asupra teritoriilor invecinate, locuite de dusmanii traditionali ai evreilor - filistenii, de moabitii si arameii din Transiordania. In urma infrangerii regatului Edom, din sudul Israelului, statul condus de D. cuprindea teritoriul dintre Marea Mediterana, Marea Rosie si fluviul Eufrat. Sub conducerea lui, Ierusalimul a devenit centrul politic si religios al statului. Aici a fost pusa temelia Templului care va fi terminat in timpul regelui Solomon si care avea rolul de a adaposti Arca Legamantului. Activitatea de centralizare a puterii politice initiata de D. va fi continuata de fiul si succesorul sau la tron, Solomon (965-928). La moartea acestuia insa, unitatea statului evreu nu a mai putut fi pastrata. Acesta s-a scindat in doua unitati statale distincte: Israel (Regatul nordic) si Iudeea (Regatul sudic).