DICTATURA TELEVIZIUNII - TARA CONDUSA PRIN SCANDAL SI SHOW

Ce nu e la televizor nu exista, pare a fi regula de baza a vietii publice din Romania. Tara este guvernata la televizor; politicienii se confrunta si comunica, daca hartuiala permanenta se poate numi asa, la televizor; prezenta multor parlamentari in studiourile TV este cu mult mai mare decat in Legislativ; show-urile de televiziune sunt principalele mijloace de campanie electorala; televiziunile fac personalitati din nimic si ingroapa altele.

Pana la un punct e firesc. Peste tot in lume televiziunea este regina media, cu un rol covarsitor in stabilirea agendei publice, dar la noi dominatia e totala, fara drept de apel.

Si nici asta, in sine, n-ar fi o tragedie, daca am avea un jurnalism TV de calitate si independent. N-avem insa.

Televiziunea in general e superficiala, fiind dependenta de imagine si obligata la rigoare maxima in privinta duratei materialelor. Imaginile spectaculoase au prioritate si salveaza stiri mediocre, in vreme ce stiri de mare importanta, dar fara imagini sunt greu de promovat pe sticla. Ce cu ilustram?, e intrebarea de cosmar a oricarui producator in fata stirii stirilor.

Dar daca in marile televiziuni serioase din lume asta reprezinta o provocare profesionala care duce la gasirea celor mai ingenioase solutii, astfel incat, pana la urma, stirile cu adevarat importante isi gasesc locul meritat, la noi lucrurile stau cu totul altfel.

Televiziunile din Romania imping superficialitatea comercialului pana la limita spulberarii oricarei urme de jurnalism. In jurnale, domina copios non subiecte senzationale aducatoare de rating si bani, dar prin excelenta imbecilizante. Publicul, nu prea doritor sa gandeasca, este incurajat sa gandeasca si mai putin, fiind in schimb bombardat la afecte. Materialele sunt, in cel mai bun caz constatative, pentru ca reporterii nu stiu sau n-au chef sa faca o treaba completa.

In plus, profuzimea si abordarea nici nu coteaza, cat timp imaginile sunt bune si socheaza. De multe ori, de dragul unor cadre bune, dar fara o poveste in spate, povestea este inventata cu nerusinare sau, macar, grosier exagerata.

In plus, sunt ridicate la rang de evenimente, intamplari din viata unor persoane in general excesiv mediatizate. De ce, de exemplu, e ,,news alert" accidentul rutier minor comis de Mircea Sandu? De ce orice eructatie a lui Gigi Becali trebuie difuzata, repetata si comentata in lungi editii speciale?

De la superficialitate si tabloidizare nu face exceptie nici televizunea publica al carei jurnal ar trebui sa fie, prin misiunea impusa de lege, jurnalul marilor subiecte. Aiurea! Acestea sunt evitate cu mare grija pentru ca pot, nu-i asa, supara pe cei de nesuparat.

Ajungem asa la al doilea motiv pentru care televiziunea tinde tot mai mult sa devina un mijloc de dezinformare in masa. Influenta politica, este vizibila, pentru cei cat de cat avizati, la fiecare dintre jucatori. Cei neavizati sunt insa victimele sigure ale manipularilor din spatele imaginilor spectaculoase.

Imagine vs substanta

Dictatura televiziunii nu este cu nimic mai putin periculoasa decat orice alta dictatura. In alte tari fiecare forma de jurnalism isi are locul sau si puterea sa certa, iar cea de referinta, chiar daca in scadere de audienta, este presa scrisa, foarte bine formatata si profesionista. La noi, presa scrisa este si ea terorizata de asaltul tabloidului care inghite rand pe rand publicatii. Cum altfel, daca poporul nu vrea sa citeasca decat daca lectura e o forma de divertisment si asta i se da.

In plus, in strainatate, televiziunile nu imbecilizeaza poporul pentru ca nu eludeaza subiectele mari. Jurnalistii au ambitia profesionala sa le abordeze cat mai complet si inteligent, astfel incat omul sa fie mai destept dupa ce urmareste un reportaj, nu mai inlacrimat si nici mai amuzat. Acolo sefii acestor jurnalsiti nu le pun zabala, nu blocheaza si nici nu impun subiecte.

Jurnalistii insisi sunt cu totul altfel, nu apar vedete peste noapte, ci cresc incet, pe masura ce acumuleaza experienta. Priviti reportajele CNN de exemplu. Cate fatute frumusele cu priviri duioase vedeti acolo? Cate ineptii auziti intr-o relatare? La noi reporterii sunt in general tinerei fara experienta, cu tupeu, fara pic de cultura, nici macar in domeniul pe care, teoretic, il pastoresc, dar foarte agresivi si suficienti.

Cei mai multi dintre prezentatorii din Romania sunt alesi pe criterii estetice. Cat despre varsta, n-am vazut la CNN prezentator sub 35 de ani. La noi n-am vazut peste 35 de ani. Problema este aceeasi, imagine vs substanta.

Din pacate, Romania se uita fascinata la televizior si pentru multi singurele litere citite sunt cele ale titrajelor de pe ecran. Iar televiziunile speculeaza copios aceasta dependenta pe care se straduiesc s-o accentueze.

Combinatia dintre superficialitate, lipsa de deontologie si tabloidizare galopanta face din televiziune un mijloc de informare tot mai putin credibil, dar tot mai puternic, iar din publicul sau unul tot mai putin informat si, implicit, mai putin apt pentru judecati corecte.

Sursa: Ziare.com