DIOCLETIAN [CAIUS AURELIUS VALERIUS DIOCLETIANUS] (ANII DE DOMNIE: 284-305 D.H.)

Nascut in 245 in Dalmatia, ca membru al unei familii foarte sarace, tatal sau fiind, dupa unele surse, libert (sclav eliberat) al unui senator roman, a fost, pe de o parte, imparatul care a pus capat crizei secolului al III-lea si, pe de alta parte, cel care a inaugurat o noua etapa in istoria Imperiului Roman: Dominatul. In aceasta noua etapa (284-476), imperiul este o monarhie de drept divin, constituita dupa modelul monarhiei absolute orientale, iar imparatul este supranumit Dominus et Deus (Stapan si Zeu). A urmat de tanar cariera militara, initial in randul armatei romane de la Dunare (in Moesia), apoi a devenit prefect al pretoriului imparatului Numerian (Marcus Aurelius Numerianus). La moartea lui Numerian, in anul 284, D. a fost proclamat imparat de catre armata romana. A fost infrant insa, in 285, in Moesia de fratele fostului imparat, Carinus, care la randul sau a fost ucis de un ofiter. Ramas singur carmuitor al unui imperiu aflat la capatul unui secol de profunda criza politica, economica si militara, a decis sa-si imparta responsabilitatile guvernarii cu unul dintre oamenii sai de incredere: Maxiamian (Marcus Aurelius Valerius Maximianus), caruia i-a acordat titlul de Caesar in 285 si pe cel de Augustus in 286. Maximian avea in grija sa Occidentul roman iar D., Orientul. Dupa cativa ani, in 293, D. instituie tetrarhia ca forma de guvernare a imperiului: statul urma sa aiba in fruntea sa doi augusti: D. si Maximian, secondati de doi cezari: Galeriu (Caius Galerius Valerius) si Constantinus Chlorus. Totusi, in cadrul tetrarhiei, pozitia dominanta revenea imparatului D., care, in timpul domniei sale, a strabatut in lung si in lat provinciile imperiului pentru a asigura aplicarea programului sau de reforme si mai ales securitatea frontierelor atacate frecvent de neamurile barbare. Din punct de vedere administrativ, imperiul a fost impartit in 101 provincii si 12 dioceze (unitati teritoriale care grupau mai multe provincii). Roma si-a pierdut rolul de capitala unica, alte orase indeplinind acum functia de capitale: Mediolanum/Milano, Nicomedia (capitala lui D.), Augusta Treviorum (orasul german Trier de azi, sediul lui Constantinus) si Sirmium (azi Sremska-Mitrovica - Serbia, centrul administrativ al lui Galeriu). Introducerea ceremonialului de inspiratie orientala la curtea imperiala si tendintele absolutiste ale lui D. au fost descrise in opera lui Eutropiu: ...era un imparat foarte energic si muncitor, care a dat imparatiei romane o astfel de infatisare incat parea mai mult o domnie regeasca decat o libertate romana si, desi toti imparatii de mai inainte erau salutati numai, el daduse ordin ca lui sa i se cada in genunchi. Hainele si cizmele sale erau impodobite cu pietre scumpe, mai inainte insa semnul demnitatii imparatesti statea intr-o mantie de purpura, caci restul imbracamintei il avea imparatul deopotriva cu ceilalti oameni. D. a initiat o serie de reforme ample, in domeniile social-economic si militar, cu scopul de a atenua haosul care domnea in viata interna a imperiului si a-l apara de pericolele externe. Reformele sale vor fi continuate de succesorul sau, Constantin cel Mare. In domeniul militar, se realizeaza o distinctie clara intre atributiile militare si cele civile, se fortifica limes-ul (zona de granita), armata creste la aproximativ 500 000 de soldati, se construiesc castre, turnuri de aparare, drumuri. Sistemul fiscal a fost reorganizat prin intarirea controlului asupra oraselor si diferitelor categorii profesionale care isi vor pierde autonomia, taxele fiind mai clar precizate si colectarea lor mai sigura. Au fost batute noi monede de aur si argint, de valoare mai mare, cu scopul redresarii economiei imperiale. D. a urmarit si reformarea sistemului religios. Adept al vechilor culte pagane, el a impus obligativitatea respectarii cultului lui Iupiter in intreg imperiul, ca masura de limitare a raspandirii crestinismului ai carui adepti patrunsesera in toate categoriile socio-economice si refuzau recunoasterea autoritatii imperiale si a cultelor pagane. In 303-304, a emis succesiv patru edicte indreptate impotriva crestinilor. Primul dintre acestea a fost facut public la Nicomedia in 23 februarie 303. Edictele anticrestine (care prevedeau, printre altele, daramarea lacasurilor de cult, arderea cartilor sfinte, intemnitarea conducatorilor religiosi) au stat la baza celor mai violente persecutii indreptate impotriva crestinilor din istoria Imperiului Roman. Acestor actiuni le-a pus capat, abia in 313, Edictul de toleranta de la Mediolanum (Milano) emis de Constantin cel Mare. Domnia lui D. a fost intrerupta la 1 mai 305 cand imparatul a abdicat, impreuna cu cel de-al doilea august, Maximian. S-a retras apoi in Dalmatia, la Salona, unde a murit in 313.