EGIPTUL IN TIMPUL FARAONILOR

4504 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o forma neschimbata, lasand mostenire capodopere arhitecturale monumentale si comori fabuloase. Piramidele, Sfinxul si mormantui lui Tutankamon sunt admirate si azi de intreaga lume. In Egipt a luat nastere a doua mare cultura a istoriei. A aparut in valea Nilului cu cateva secole dupa ce s-a constituit civilizatia sumeriana in Mesopotamia, acesta avand o influenta foarte mare asupra dezvoltarii civilizatiei egiptene la inceputurile ei. Desi Mesopotamia era deschisa oamenilor si ideilor noi, Egiptul era caracterizat de o anumita izolare. Aparat de desert, Egiptul era la o distanta suficienta de tulburarile Orientului Apropiat. Dupa ce s-a constituit civilizatia egipteana s-a dovedit a fi destul de stabila, conservatoare si longeviva. Egiptul a fost foarte putin influentat de tarile vecine si pana la epoca finala a influentat prea putin lumea din afara granifelor. Desi au existat schimbari in viata tarii, acestea au fost atat de lente, incat popoarele antice vedeau Egiptul ca o societate misterioasa, fara varsta. Darul Nilului Un istoric grec a denumit foarte inspirat Egiptul, ca "Darul Nilului". Locurile propice asezarii oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometrii prin desert, iar in final se ramifica, varsandu-se in Marea Mediterana printr-o delta. Epoca Arhaica Spre deosebire de alte rauri, Nilul se revarsa si se retrage anual, lasand in urma un sol foarte bogat, fertil, astfel incat cei care au trait acolo, au putut construi un sistem de irigare bine proiectat. Rezultatul era un pamant incredibil de roditor care hranea nu numai agricultorii, caci din surplus a intretinut si restul societatii stratificate pe multe nivele. Indirect fuviul Nil a contribuit la realizaea capodoperelor arhitecturale fara precedent. Primele izvoare scrise ale istoriei Egiptului dateaza din 3000 i.e.n., din vremea cand Menes sau Narmer, regele Egiptului de Sus (de Sud), prin cucerirea Egiptului de Jos (Delta) a unit cele doua state. Aceasta uniune, cu exceptia unor perioade scurte, a ramas aproape intacta timp de mai multe milenii. S-au succedat 33 de dinastii. Intemeietorul primei dinastii a fost Menes, iar regina ultimei dinastii Cleopatra, care s-a sinucis aproximativ in 30 i.e.n. lasandu-se muscata de un sarpe veninos, aspida. Periodizarea este modul cel mai potrivit prin care putem vedea istoria Egiptului Antic in ansamblu. Perioadele cu o stabilitate durabila sunt denumite: Era Antica, Centrala si Noua a Imperiului, care sunt delimitate de prima si a doua perioada de tranzitie. Pe parcursul acestora tara a fost slabita si zguduita de razboi civil si ocupatie straina. Intervalul de timp al domniei primelor doua dinastii, perioada dintre anii 3000 i.e.n. - 2600 i.e.n. este cunoscut ca Epoca Antica, epoca premergatoare Erei Antice a Imperiului. Chiar si in perioada aceasta timpurie sunt deja concretizate anumite carac-teristici constante ale civilizatiei antice. Regele este deja privit ca un zeu, desi denumirea de faraon, care inseamna "Casa mare", s-a raspandit doar in Era Noua a Imperiului. Religia egipteana era foarte complicata si se concentra mai ales pe viata transcendentala. Pentru viata fericita din lumea de dincolo, ei vroiau sa pastreze corpul intact, ceea ce a dus la dezvoltarea unor tehnici de mumificare, pentru a conserva corpurile domnitorilor. A aparut in societatea respectiva o structura sociala administrativa si preoteasca foarte putemica. Imperiul Antic Pe timpul Imperiului Antic (aprox 2600-2150 Le.n.) Egiptul a fost un stat foarte puternic si preocupat exclusiv de probleme interne. Aproape nici nu a luat cunostinta de lumea inconjuratoare. Constructiile din piatra au inceput aproape imediat, cele mai vestite monumente fiind uriasele morminte regale, piramidele. Langa Memphis, capitala din acea vreme, se ridica piramida din Saccara, care s-a construit pentru faraonul Djoser, din dinastia a treia, dupa proiectul realizat de cancelarul si arhitectul principal al acestuia. Imhotep, primul arhitect caruia ii cunoastem numele. El a fost un intelept legendar, care mai tarziu a devenit zeul medicinii. Cea mai mare piramida este cea a faraonului Kheops (Kufu) din Ghiza. Desi erau orientate exact dupa punctele cardinale, au fost construite cu mijioacele cele mai primitive. Aceasta constructie reprezinta un triumf fara precedent al organizarii muncii. In finalul Erei Antice a Imperiului, a devenit mai puternic stratul nobililor bogati si a scazut puterea regala centralizata. In prima perioada de tranzitie (circa 2150-950 i.e.n.) Egiptul a devenit campul de lupta al dinastiilor mai mici. Piramidele si celelalte morminte regale au fost devastate de cautatorii de comori. Era centrala a Imperiului In Era Centrala a Imperiului (aproximativ 1950-1785 T.e.n.) Egiptul a fost reunificat. Capitala a fost mutata de la Memphis in Egiptul de Sus la Theba. Valea Regilor este locul unde sunt inmormantati multi suverani, iar Karnac si Luxor au devenit locul constructiilor unor lacasuri de cult gigantice. Religia a ajuns la un nivel foarte ridicat de dezvoltare. Posibilitatea vietii de apoi nu mai era un privilegiu exclusiv al regilor, ci cu anumite pregatiri anterioare, era accesibil tuturor egiptenilor. Probabil prin acest fapt se poate explica noua practica funerara, care consta in plasarea in morminte a unor sculpturi ce reprezentau soldati, mestesugari, slujitori pentru ca acestia sa fie la indemana decedatului in lumea de dincolo. Aceste figurine, denumite usteri au ajutat foarte mult la reconstruirea vietii de zi cu zi a egiptenilor. Catre sfarsitui acestei ere, Egiptul era condus de regi puternici, care au invins rezistenta nobililor, au construit sisteme extinse de irigare si prin cucerirea Nubiei s-au extins si in sud. In perioada a doua de tranzitie (circa 1785-1570 i.e.n. ) a avut loc din nou o prabusire, delta Nilului fiind ocupata de un popor asiatic. Imperiul Nou Imperiul Nou (circa 1570-1075 I.e.n.) este ultima mare era a Imperiului Egiptean, cu personalitafi istorice exceptionale. In aceasta perioada Egiptul a fost in conflict permanent cu Orientui Apropiat, prima oara ca putere mondiala, apoi ca victima. Dominatia poporului asiatic a grabit probabil aceste evenimente, avand o influenta mare, egiptenii invatand noi tehnici de lupta, de exemplu utilizarea carelor de razboi. Toate acestea au avut ca urmare definirea atmosferei in perioada Imperiului Nou, astfel ca in locul conceptului traditional, care privea faraonul ca un zeu, acum ajunge in prim plan calitatea de om a acestuia, faima cuceririlor sale pamantene. Printre personalitatile proeminente ale Imperiului Nou a aparut si o regina, Hatsepsut, cea care in reprezentarile ramase despre domnia sa purta toate insemnele demnitatii regale, inclusiv barba falsa. Urmatorii domnitori importanti au impins granitele imperiului pana la valea fertila a raului Eufrat. Egiptul nu a fost niciodata atat de mare, puternic si increzator ca sub domnia faraonului Tothmes al III-lea (aproximativ 1479-1426 i.e.n.). Din corespondenta lui Amenhotep al III-lea (circa 1390-1353 i.e.n.) si a urmasului sau Amenhotep al IV-lea, pastrata pe tablitele de lut din Amarna, reiese ca Egiptul pastra o relatie diplomatica permanenta cu conducatorii statelor din regiunea Marii Mediteraneene si a Orientului Apropiat. Monoteismul Domnia faraonului Amenhotep al IV-lea (circa 1353-1336 T.e.n.) a ramas memorabila datorita reformei religioase impuse de acesta. A privat de titlul de zeu mii de zei egipteni, printre care si puternicul Amon-Ra, al carui nume era inclus si in numele faraonilor. Din acel moment trebuiau sa se inchine zeului simbolizat prin Soare, zeul Aton. Pentru a-si impune si mai mult vointa, faraonul si-a schimbat numele din Amenhotep in Ehnaton ("pentru Aton prea fericit"), dupa care a intemeiat o noua capitala, Amarna. Pana in momentul de fata nu s-au descoperit motivele ce se aflau in spatele acestor schimbari. Unii istorici il privesc pe Ehnaton, ca pe creatorul monoteismului universal, altii il caracterizeaza drept ca fiind fanatic si nerabdator. Se crede ca exista o stransa legatura intre reforma religioasa si sotia faraonului, Nefertiti. Pentru promovarea reformei au utilizat si sistemul administrativ dezvoltat, toate aceste fapte memorandu-se in vestigiile scrise si arhitecturale. Puterea religioasa al lui Ehnaton era atat de mare, incat nu a izbucnit nici o revolta fatisa, dar in adancul sufletelor era o nemultumire profunda. Autoritatea si reputatia lui Ehnaton s-au clintit, au slabit datorita neglijarii intereselor imperiului. In timp ce faraonul era absorbit de crearea si promovarea reformei religioase, datorita atacurilor si presiunii exterioare au fost pierdute teritoriile cucerite iar aliatii au fost zdrobiti. Toate acestea au avut ca urmare transformarea oricaror incercari de a aduce reforma in actiuni care au daunat autoritatii faraonului. Nemultumirea a luat amploare, incat la scurt timp dupa moartea faraonului, a fost sters numele lui de pe lista tuturor domnitorilor, din inscriptii si a fost radiat orice text referitor la el, in asa fel incat domnia sa sa nu lase nici o urma. Tutanhamon Toate acestea s-au intamplat in numele unui faraon extrem de tanar, copil, Tutankamon, ginerele lui Ehnaton. Ca urmare a reactiei conservatoare, curtea s-a mutat inapoi in Theba si au sters din numele faraonului cuvantul Aton. Noul domnitor a devenit cunoscut sub numele de Tutankamon. El a ajuns pe tron la varsta de circa 10 ani si a domnit doar cativa ani (aproximativ 1332-1323 i.e.n.). E prea putin probabil ca el ar fi devenit cel mai renumit personaj al istoriei Egiptene daca nu ar fi intervenit sansa. A fost inmormantat in Valea Regilor si mormantul sau a fost acoperit, pe parcursul inmormantarilor urmatoare, cu sfaramaturile rezultate din construirea cavourilor. Cu 3000 de ani mai tarziu, in 1922, arheologul englez Howard Carter, a descoperit mormantul umplut pana la refuz cu comori. Astfel a devenit Tutankamon cel mai renumit faraon al egiptului antic. Faraonii militari Egiptul a participat foarte activ in luptele din Orientul Apropiat, in timpul domniilor lui Seti I. (circa 1290-1279 i.e.n.) si Ramses al II-lea (circa 1279-1213 i.e.n.), devenind din nou o supraputere. Ramses a inceput ridicarea unor constructii marete, atunci a fost construit Hala de la Karnac - Porticul Templului - si templul de stanca din Abu Simbel. Picturile ostentative de papirus si colosii de piatra ilustreaza megalomania neinfranata a lui Ramses. Razboaiele lui Ramses au epuizat Egiptul, care dupa moartea faraonului a inceput sa decada. Criza a atins punctul culminant in secolul X i.e.n., cand dinastiile interne au fost schimbate fortat de domnitori straini din Libia, Nubia si Asiria (in anii 660). Ca o ultima zvacnire Egiptul a subjugat Siria. Dar in 605 i.e.n. au fost egiptenii infranti definitiv de babilonieni la Karthemis si au pierdut intregul lor imperiu din Orientui Apropiat. Decaderea finala In 525 i.e.n. Egiptul a devenit parte a Imperiului Persan, mai tarziu fiind cucerita de macedoneanul Alexandru Cel Mare (circa 356-323 i.e.n.). El a fost succedat de un comandant al lui, Ptolemeu, ai carui urmasi au domnit pana in 30 i.e.n. Sub domnia lor Egiptul s-a grecizat foarte mult. Independenta a luat sfarsit odata cu moartea Cleopatrei. Desi anumite culte religioase au influentat miscarile religioase romane, cultura egipteana antica s-a stins treptat, fiind inlocuita de cultura greco-romana. Ultimele hieroglife cunoscute (anul 394) sunt ultimul strigat al Egiptului Antic.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Citeste mai mult despre: EGIPTUL  FARAONILOR 
Adauga comentariul tau
 
 
Studentie.ro
 
Inchide
Am uitat parola Cont nou
Conecteaza-te prin Facebook

Acum te poti conecta si prin contul tau de Facebook! Da click pe butonul de mai jos si introdu datele tale:

Login with Facebook