Cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la infiintare, Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti (UB) a fost decorata de presedintele Romaniei Traian Basescu cu Ordinul „Meritul pentru Invatamant" in grad de mare ofiter.
Totodata, cu prilejul implinirii a 15 ani de existenta, Colegiul Juridic franco-roman de Studii Europene, institutie infiintata de Facultatea de Drept din cadrul UB in colaborare cu Universitatea Paris a fost distins cu Ordinul „Meritul cultural" in grad de cavaler.
Presedintele Romaniei a evidentiat in discursul sau competitivitatea nationala si internationala a institutiei de invatamant superior, amintind ca cinci prim-ministri si 20 de ministri ai Justitiei, respectiv juristi romani care acum lucreaza la CEDO sau ONU au absolvit
Facultatea de Drept din Bucuresti.
Basescu a participat si la lansarea unei emisii de timbre aniversare, primind cadou primul timbru de acest fel.
Arsene Cosmin Madalin – editor Studentie.ro