597 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Consiliul Elevilor Colegiului National Gheorghe Lazar si Trupa de teatru AS a Colegiului National Gheorghe Lazar in parteneriat cu Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, va invita la a treia editie a Festivalului national de arte pentru liceeni FLORIAN PITTIS, un concurs dedicat exclusiv trupelor de liceeni care iubesc teatrul si muzica.
Festivalul se va desfasura la Sala Izvor a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra. In cadrul festivalului s-au inscris mai bine de 30 trupe de teatru / muzica din liceele din tara. In urma unei selectii riguroase, in concurs au ramas cele mai bune spectacole / piese.
Finala festivalului va avea loc in urmatoarele zile: 3 mai – muzica; 4 mai - teatru , incepand cu orele 19:00.
In data de 5 mai , ora 19:00 va avea loc gala si festivitatea de premiere. In cadrul acesteia, artisti precum Mircea Vintila, Zoia Alecu, Ducu Bertzi, Petre & Kindlein ( castigatori ai festivalului OM BUN – 2009) vor sustine un recital in memoria lui Florian Pittis.
Juriul, ce va evalua prestatiile concurentilor este format din: Anda Pittis – Presedintele de onoare; Mihai Constantin – actor al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra ; Irina Petrescu – actrita a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra; Ducu Bertzi – interpret si compozitor; Virgil Iantu; Victor Ioan Nicolae – Presedintele juriului; director al Colegiului National Gheorghe Lazar.
Gazda editiei din acest an este Silviu Tolu, membru al Consiliului Elevilor Colegiului National Gheorghe Lazar. Vor concura spectacole / piese realizate de tineri si vor fi premiate cele mai bune reprezentatii.
Premiile sunt in produse din partea sponsorilor nostri, avand o valoare de aproximativ 3000 de ron. Cele mai importante obiective ale acestui festival sunt: aducerea unui omagiu lazaristului Florian Pittis si sprijinirea tinerilor care doresc o cariera in domeniul scenei. Intrarea la acest festival este libera.
De asemenea, festivalul va fi transmis live de catre Radio3net.