Festivalul National de Teatru "I.L. Caragiale", ajuns la editia nr. 16, se va desfasura anul acesta intre 24 si 31 octombrie. Director artistic este criticul de teatru Ion Parhon, care a selectionat 19 spectacole. Acestea vor fi grupate in trei sectiuni: "Spectacole pentru toate anotimpurile", "Recitaluri" si "Tineri artisti pe drumul performantei".
- Deschiderea oficiala va avea loc duminica, 24 octombrie, la Teatrul Odeon, cu un spectacol care a dat nastere, la premiera sa oradeana, unor comentarii entuziaste - "Electra" dupa Sofocle si Euripide, in regia lui Mihai Maniutiu, cu Teatrul de Stat din Oradea. Si participarea extraordinara a grupului maramuresean Iza.
- Luni, 25 octombrie, ziua va incepe cu un colocviu, pe tema "Pentru o politica culturala europeana", organizat de Asociatia Culturala ECUMEST, la UNITER. Tot luni, Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, sectia germana, va prezenta spectacolul cu piesa lui Aki Kaurismki "Am angajat un ucigas profesionist", in regia lui Radu Alexandru Nica, la ora 16. La ora 18 - lansarea volumului "Michel Ghelderode. In cautarea unui teatru teatral" de Anca Maniutiu; la ora 19 - Teatrul Maghiar din Cluj prezinta, tot la Odeon, "Jacques sau supunerea" de Eugene Ionesco, in regia lui Tompa Gabor. La ora 22, Teatrul Luni de la Green Hours programeaza "Stop the Tempo" de Gianina Carbunariu.
- Marti, la ora 11 - colocviul "Festivaluri la ora adevarului", la UNITER. Spectacolul brailean al lui Radu Afrim, cu "Plaja" de Peter Asmussen, va putea fi vazut la ora 16, la Odeon, iar doua ore mai tarziu va fi lansata cartea Doinei Modola "Lucian Blaga si teatrul. Riscurile avangardei", la sala Izvor a Teatrului Bulandra. La ora 19, tot aici, "Casatoria" de Gogol, pusa in scena de Iuri Kordonski. La ora 22, in sala Studio de la Comedie: "Oratorul pisicilor turbate", pe texte de Caragiale, un spectacol al lui Ilie Gheorghe cu Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov.
- Miercuri, la ora 18, lansare la TNB: "Istoria universala a teatrului" de Ion Zamfirescu; la ora 19, un Purcarete: "Cum doriti sau noaptea de la spartul targului" de Shakespeare, cu Nationalul craiovean, in sala mare a TNB. La ACT, de la 10 seara: "Forma lucrurilor" de Neil LaButte, regia Vlad Massaci ("Teatru fara frontiere").
- Joi la 11, la UNITER, din nou colocviu: "Arta spectacolului, intre performanta si mediocritate"; la ora 17 un Visniec-Afrim cu Nationalul clujean: "Mansarda la Paris cu vedere spre moarte", la Odeon; la 19.30, "Scaunele" lui Ionesco, pus in scena de Felix Alexa, la Bulandra. La Studioul Casandra, la ora 22, "Napasta" de Caragiale, pusa in scena de Constantin Codrescu la Universitatea "Spiru Haret".
- Vineri, la ora 16, "Angajare de clovn" de Matei Visniec, in regia lui Claudiu Goga la teatrul din Brasov, se va juca la Odeon. In foaierul de la Comedie, Mircea Ghitulescu isi lanseaza "Cartea cu artisti. O istorie a teatrului romanesc contemporan", la ora 18, iar la ora 19 puteti vedea "Poker" de Adrian Lustig, in regia lui Alex. Tocilescu, la Comedie. La ora 22, Teatrul Luni prezinta la Green Hours un "Preludiu prelungit" de Frederick Stroppel, in regia lui Alexandru Berceanu, spectacol coupe cu "Zi ca-i bine" de Wil Colhoun in regia lui Florin Piersic jr. TVR Cultural concureaza, la aceeasi ora, cu "Eu, Rodin" de Patrick Roegiers, in regia lui Mihai Maniutiu.
- Sambata, la ora 11, o noua lansare de carte, la UNITER: volumul lui Constantin Paraschivescu "Cu ochii deschisi sau Irina Rachiteanu". La ora 16, "Insir'te, margarite!..." de Victor Eftimiu, in regia lui Alexandru Dabija, la "Nottara". La ora 19.00, la Odeon: "Omul cel bun din Siciuan" de Brecht, in regia lui Bocsardi Laszlo, pus la Teatrul "Tam si Aron" din Sf. Gheorghe. La ora 22, la Casandra, se joaca "Ingrijitorul" lui Harold Pintera, in regia Crengutei Solea.
- Ultima zi, duminica, 31 octombrie, programeaza la ora 16, la Nottara, "Iona" de Sorescu, regizata de Mona Gavrilas. Spectacolul de gala, care inchide festivalul, are loc la Nationalul bucurestean, in sala "L. Rebreanu": "Noiembrie" de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb.
Trebuie sa ai cont si sa fii logat pentru a putea adauga articole la favorite. Vrei sa fii redirectat acum catre pagina de inregistrare?