FILIP AL IV-LEA CEL FRUMOS (1268-1314)

A fost fiul regelui francez Filip al III-lea cel Curajos (1270-1285) si al Isabelei de Aragon. A ocupat tronul Frantei intre 1285 si 1314. Domnia sa a fost una dintre cele mai importante, el contribuind decisiv la intarirea procesului de centralizare a statului francez. F. a marit domeniul regal prin alipirea comitatului Champagne, in anul 1284. Actiunile de ocupare a Flandrei au fost dificile, deoarece s-au realizat in conditiile framantarilor sociale din orasele flamande. F. ii sprijinea pe patricieni, ceea ce a determinat nemultumirea breslelor, aliate cu contele Flandrei. Orasele flamande, care pana atunci se bucurasera de o larga autonomie municipala, nu erau multumite de sprijinul dat de francezi regimurilor patriciene. In mai 1302, orasul Brugge a declansat rascoala, apoi si alte orase flamande s-au ridicat la lupta impotriva francezilor. F. a trimis o armata, care a fost zdrobita la Courtrai, in iulie 1302, de militiile oraselor flamande. Sfatuit de legistii sai, precum Pierre Flote, Enguerrand de Marigny si Guillaume de Nogaret, a declansat violentul conflict cu Papalitatea, nedorind sa fie subordonat acesteia. Filip al IV-lea cel Frumos a restrans privilegiile fiscale si judiciare ale Bisericii, la care papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) a ripostat prin emiterea mai multor bule, precum Unam sanctam, din anul 1302, in care afirma suprematia papala asupra suzeranilor laici. F., luand legatura si cu dusmanii italieni ai papei, printre care se aflau si membrii familiei Colonna, a trimis forte militare in peninsula. Mica armata franco-italiana a patruns pe teritoriul statului papal si l-a arestat pe Bonifaciu al VIII-lea (atentatul de la Anagni). Dupa moartea lui Bonifaciu al VIII-lea, a reusit sa impuna alegerea ca papa a episcopului de Bordeaux, sub numele de Clement al V-lea. Fiind protejat de monarhul francez, el a mutat resedinta pontificala la Avignon, unde papalitatea a ramas dependenta de regii Frantei intre anii 1309 si 1378. In felul acesta, F. a obtinut o importanta victorie asupra Papalitatii. Razboiul cu Flandra, intretinerea armatei si a aparatului birocratic al statului l-au determinat sa caute noi surse banesti. In afara de cele obtinute de pe domeniul regal, au fost adaugate venituri suplimentare, pe care regele a cautat sa le transforme din subsidii ocazionale in impozite permanente. In conditiile dificultatilor financiare pe care le intampina, si-a indreptat atentia asupra bogatului Ordin al cavalerilor templieri. Sperand sa-si insuseasca intinsele lor proprietati si uriasele bogatii detinute de acest ordin, in anul 1307 regele i-a arestat pe toti templierii din Franta, iar in anul 1309 le-a intentat un proces in care i-a acuzat de erezie. Unii dintre templieri au fost condamnati la arderea pe rug. Papa Clement al V-lea a desfiintat Ordinul cavalerilor templieri (1312). Averile acestora au intrat in posesia suveranului francez, datoriile regelui Frantei fata de templieri au fost anulate, iar tot numerarul banesc al ordinului a fost confiscat. Problemele carora F. a fost nevoit sa le faca fata, precum razboiul cu Flandra, procesul templierilor, reformele fiscale si conflictul cu Papalitatea, l-au determinat sa-i convoace de mai multe ori pe reprezentantii starilor sociale privilegiate ale tarii (clerul, nobilimea si orasenimea) in anii 1302, 1303, 1308 si 1314. Deoarece le-a convocat mai des si le-a dat o forma organizata, chiar daca nu el a fost cel care a folosit primul acest procedeu, F. a fost cel care, de fapt, a transformat Starile Generale intr-o institutie a Frantei medievale.