GAULLE, CHARLES ANDRE JOSEPH MARIE DE (1890-1970)

Primul presedinte al celei de-a V-a Republici Franceze, lider al rezistentei franceze antihitleriste in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, s-a nascut la Lille. Educatia militara si-a desavarsit-o in cadrul Academiei militare franceze de la Saint-Cyr, fiind apoi incadrat in Regimentul 33 Infanterie din Arras ca ofiter, sub comanda colonelului Ptain (viitor maresal si conducator al regimului colaborationist de la Vichy in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial). S-a remarcat in timpul Primului Razboi Mondial in batalia de la Verdun (1916) fiind ulterior luat prizonier de catre armata germana. Dupa razboi a fost titular al catedrei de istorie de la Saint-Cyr, comandant al batalionului 19 Vanatori de la Trves, comandant al Secretariatului general al apararii nationale, organism guvernamental. Conferintele sale de la Sorbona, axate pe probleme de tactica si strategie militara, ca si lucrarile din domeniul apararii pe care le-a publicat in perioada interbelica (Taisul Spadei - 1932, Armata viitorului - 1934, Franta si armata sa - 1938) dovedeau claritatea conceptiilor sale militare si profundul sau atasament fata de Franta. Conceptia lui despre patria sa este ilustrata de cuvintele cu care se deschid Memoriile de razboi redactate in 1954: Toata viata am avut o anumita conceptie despre Franta, inspirata atat de sentiment cat si de ratiune. Latura afectiva din mine isi imagineaza, fireste, Franta ca pe o printesa din povesti sau ca pe o madona din picturile murale, sortita unui destin maret si exceptional. Instinctul ma indeamna sa cred ca providenta a creat-o pentru succese deosebite sau pentru nenorociri exemplare. Daca totusi se intampla ca pe faptele si gesturile ei sa-si puna pecetea mediocritatea, am simtamantul ca este o anomalie absurda, ce se poate reprosa numai greselilor francezilor, iar nu geniului patriei. Dar si latura rationala a spiritului meu ma face sa cred ca Franta nu este intr-adevar ea insasi decat atunci cand se afla in primele randuri [...] ca tara noastra [...] trebuie sa aspire la scopuri marete si sa stea cu fruntea sus. Pe scurt, asa cum inteleg eu, Franta fara maretie nu poate fi Franta. Dupa capitularea Frantei in iunie 1940, de G. s-a refugiat la Londra, hotarat sa organizeze, din Anglia, rezistenta franceza in fata ocupatiei germane. In exil a format Comitetul National Francez, recunoscut oficial ca reprezentant al poporului francez de catre guvernele aliate care luptau impotriva Germaniei (1942). Trupele franceze aflate sub comanda lui au fost implicate in luptele din Africa (Dakar - 1940, Madagascar - 1942, Algeria - 1943) si din Franta ocupata. O data cu debarcarea din Normandia (iunie 1944) teritoriul Frantei a fost eliberat, iar din august 1944, cand armata germana a parasit Parisul, Comitetul National Francez, sub conducerea lui de G., a fost recunoscut ca guvern de facto al Frantei. Dupa razboi, a organizat o noua miscare politica franceza, Le Rassemblement du Peuple Franais (Adunarea Populara Franceza), castigand majoritatea locurilor in Parlament in 1951. In 1958, in conditiile razboiului purtat de Algeria pentru a se elibera de sub autoritatea coloniala franceza, a redevenit prim-ministru. O noua Constitutie, care sporea puterile guvernului, era votata de catre francezi. Dupa proclamarea celei de-a cincea Republici Franceze, de G. a fost ales primul ei presedinte, in 1959. In timpul exercitarii mandatului sau de presedinte, Algeria a fost recunoscuta ca stat independent, Franta a devenit membra a Comunitatii Economice Europene si a fost demarat programul atomic francez. Cel de-al doilea mandat prezidential, obtinut in urma alegerilor din 1965, a fost intrerupt in urma deciziei sale de a demisiona, survenita pe fondul gravelor tulburari declansate in lumea universitara franceza in 1968.