364 vizualizari | Fii primul care comenteaza
De-a lungul istoriei, geanta de mana cu forma dreptunghiulara si compacta a fost cel putin la fel de apreciata in industria modei, precum in mediile profesionale diverse. In 2012, geanta de doctor se numara printre principalele tendinte ale anului si nu trebuie sa lipseasca nici din garderoba ta.
Functionala, eleganta si feminina in acelasi timp, geanta de doctor va fi demna de investitiile tale, cu atat mai mult cu cat iti va fi de un real ajutor atunci cand te afli in miscare.

Sursa foto: fashionising.com
Inca din secolul al IX-lea, bagajul de mana cu doua compartimente s-a dovedit a fi o solutie optima pentru meseriile de medic, avocat, electrician sau instalator datorita dimensiunilor reduse, greutatii mici si sistemului de prindere cu magnet. Industria de moda nu a ignorat calitatile constatate inca din vremuri istorice si a adaptat acest stil de geanta standardelor luxuriante ale modei. Astazi, geanta de doctor a ajuns un accesoriu de lux la bratul femeilor cochete.

Sursa foto: fashionising.com
Pentru ca nu este o simpla geanta fada, care sa se confunde cu restul tinutei, geanta de doctor va arata grozav intr-un ansamblu vestimentar mai putin excentric: este "indrazneata", inteligenta si emana incredere. Din pricina formei proeminente, este important sa tii cont de faptul ca ea poate eclipsa alte accesorii pe care alegi sa le incluzi in tinutele tale. De aceea este de preferat sa ii acorzi statutul dominant, altfel risti ca imaginea ta sa fie supraincarcata.
Forma dreptunghiulara voluminoasa se va potrivi cu pantaloni-pana si un blazer sau cu o rochie midi in stilul anilor '60. In schimb, bluzele largi si vaporoase sau alte piese vestimentare lejere vor avea nevoie de un accesoriu discret, care sa nu iti faca silueta sa para masiva. Ai toata libertatea sa optezi pentru varietatea specifica sezonului in care o porti. Un set de nuante clasice arata minunat intotdeauna si pot fi adaptate unui numar mare de tinute: bronz, maro, negru, bleumarin sau purpuriu.

Sursa foto: fashionising.com
Autor: Adelina Dobrin