Un site special dedicat celor care calatoresc frecvent cu metroul a fost creat de un grup de tineri din Moscova. Site-ul da ocazia calatorilor sa faca cunostinta cu cei pe care ii vad zilnic pe peron, dar cu care nu au indraznit sa ia contact. "In metrou" numara deja peste 500 de persoane ce si-au inregistrat cateva din datele personale, insotite de fotografii, pentru a face cunostinta cu cei pe care ii zaresc pe peron sau cu cei cu care calatoresc in acelasi vagon, informeaza AFP.
"Vrem sa cream o ambianta placuta printre cei care sunt nevoiti sa petreaca atata timp impreuna, fara sa se cunoasca de fapt", au declarat initiatorii acestui proiect insolit, pentru jurnalistii de la Izvestia.
Initiativa tinerilor vine dupa ce acestia au recunoscut pe strazile Moscovei pe unii dintre cei cu care calatoreau zilnic cu metroul. Desi proiectul se afla in faza experimentala, tinerii sunt convinsi ca va avea mult succes.