218 vizualizari | Fii primul care comenteaza | 20 dec 2011
Vasile Astarastoae a incalcat regimul juridic al incompatibilitatilor, potrivit Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Astfel, functiile detinute de acesta, directorul de Medicina si Farmacie Iasi, presedinte al Colegiului Medicilor din Romania, presedinte al Colegiului Medicilor din Iasi, presedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, sunt incompatibile.
Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" din Iasi, Vasile Astarastoae, a fost reclamat la saptamana trecuta la parchet de catre ANI pentru conflict de interese si abuz in serviciu contra intereselor publice.
Astfel, au fost identificate elemente in sensul incalcarii legislatiei privind regimul juridic al incompatibilitatilor, deoarece, conform dispozitiilor art. 215, alin. 3, din Legea nr. 1/2011 - Legea Educatiei Nationale - "persoanele care ocupa o functie de conducere sau de demnitate publica nu pot exercita functia de rector pe perioada indeplinirii mandatului", iar, potrivit prevederilor art. 441, alin 1 din legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, "nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale colegiului medicilor din Romania, atat la nivel national cit si teritorial, medicii care detin functii de conducere in cadrul Ministerului Sanatatii Publice, (...), al structurilor deconcentrate ale acestora, ori in cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. De asemenea, medicii pentru care in timpul mandatului de membru al organelor de conducere a intervenit situatia de incompatibilitate sunt suspendati din functie".