In ton cu tendinta de revenire la stilul anilor '70, hainele crosetate par sa ia cu asalt magazinele de pretutindeni. Poate ca o astfel de piesa vestimentara iti aminteste de hainele bunicii, insa trebuie sa recunosti ca este o gaselnita eleganta, cu parfum retro, care iti poate oferi un look deosebit daca stii cum sa o asortezi! Indrazneste, asadar, sa porti haine crosetate!
Inainte de a da fuga in magazine pentru a-ti completa garderoba cu cateva piese vestimentare crosetate, ia aminte la urmatoarele sfaturi:
- daca nu vrei sa risti foarte mult, cauta rochii cu aplicatii crosetate;
- iti plac vestutele, insa vremea de afara este mult prea calda pentru a mai purta una din blana artificiala? Opteaza, in acest caz, pentru o vesta crosetata care se va potrivi cam cu orice tip de hainuta din garderoba ta;
- puloverele crosetate sunt ideale pentru primavara; pe langa faptul ca iti tin de cald, arata grozav purtate peste o rochie sau peste un maieu si in combinatie cu jeansi;
- nu asorta haine crosetate cu alte piese vestimentare „hippie”, cum ar fi pantofii cu talpa de lemn, ie sau pantaloni evazati; nu de alta, dar vei parea ca porti un costum;
- pentru a evita look-ul de „bunicuta”, combina haina crosetata cu materiale ca pielea, denimul sau cu incaltari de tipul ghetelor;
- cauta sa iti completezi garderoba cu esarfe, bentite si alte accesorii crosetate.