Jurnalul lui Adam si al Evei, de Mark Twain, la Godot Cafe-Teatru

0 stele

932 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

Jurnalul lui Adam si al Evei, de Mark Twain, la Godot Cafe-Teatru

Un spectacol simplu despre nevoia de a privi uneori lucrurile din jurul nostru cu inocenta primei descoperiri

Vineri 26 iunie, ora 19:00

Ultima reprezentatie din aceasta stagiune a spectacolului „Jurnalul lui Adam si al Evei”, de Mark Twain, in regia lui Eugen Gyemant, va avea loc vineri la Godot Cafe-Teatru. Distributia este formata din Dana Rogoz si Dan Radulescu, iar spectacolul este realizat cu sprijinul:
Veronica Zaharia (Costume), Zoom Decor (Realizare decor), Bogdan Gyemant (Concept decor), Catalin Ciobanu (Grafica), Grace Couture Cakes (Fructul interzis) si Cosmin Bararu (Foto Afis).

“Jurnalul lui Adam si al Evei” este o poveste superb spusa - despre o femeie, un barbat, iubirea lor, viata lor. O poveste despre cunoasterea vietii cu tot ceea ce o compune, cunoasterea si mai ales intelegerea si asumarea pasilor firesti intr-ale traiului in comun si impartasirii acestuia. Poate nu intamplator urcarea pe scena a spectacolului a capatat titlul de Jurnalul lui Adam si al Evei, desi este clar, ii apartine Evei.

Ea are initiativa, ea are intuitia, ea are intelegerea, ea are rabdarea, ea este aceea care … parafrazand, “imblanzeste scorpia” (adica pe Adam), ea il invata frumusetea, iubirea si iertarea si valorile, pana cand … alungati din Eden, dupa o viata unul alaturi unul de celalalt, ajung sa fie unul impreuna cu celalalt … incat, la finalul vietii Evei, Adam spune la mormantul ei “oriunde a fost ea, acolo a fost Raiul!”

Dana Rogoz este o actrita in plinatatea fortelor actoricesti, perfecta pentru Eva lui Mark Twain. Subtire, longilina, aparent firava, cu o gestica induiosator de sincera si expansiva, mainile ei cu degete lungi parca apasa claviatura cuvintelor, vocea este perfect armonizata cu bogatia transmisa de text, justifica sentimentele noi pe care le incearca in fiecare moment; miracolele vietii pe care le descopera din fiecare zori pana in fiecare seara, bucuria fiecarei stele descoperite pe cer, dezvaluirea agerimii unei minti gata sa invete si sa experimenteze; umorul, sensibilitatea si intelepciunea cu care il accepta, il invata si il iubeste pe cel care ii este predestinat drept unica pereche. Unica pereche pe care orice sotie inteligenta si cu simtul umorului, o priveste cu oaresce condescendenta (care ascunde intelept un sentiment de superioritate, dar si unul de necesitate ).

Si modul in care comunica publicului este extraordinar de inocent/sincer/cald/prietenos.
Spectacolul pus in scena de Eugen Gyemant rascoleste, zambesti, razi si din cand in cand strivesti o lacrima sub geana. Și m-am bucurat tare mult de ropotul de aplauze din final; m-am simtit intr-o comuniune fericita cu toti oamenii adunati in acea seara la Godot. Și nu sunt multe momente de acest fel.” - Delia Marc

Durata: 1h 15

Distributia: Dana Rogoz, Dan Radulescu
Regia: Eugen Gyemant

Spectacol realizat cu sprijinul:
Veronica Zaharia (Costume), Zoom Decor (Realizare decor), Bogdan Gyemant (Concept decor), Catalin Ciobanu (Grafica), Grace Couture Cakes (Fructul interzis) si Cosmin Bararu (Foto Afis).

rezervari: Tel: 021 31 61 682 / 0736 414 244
rezervari@godotcafeteatru.ro
Preţ bilet: 30 lei

https://www.facebook.com/EugenGyemant13
Adresa:  Str.  Blanari nr. 14

 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!