LUDOVIC AL XVI-LEA (1754-1793)

Nascut la Versailles, a fost rege al Frantei intre anii 1774 si 1791, apoi rege al francezilor in anii 1791 si 1792. Era fiul delfinului Ludovic si al Mariei-Josephe de Saxa. In anul 1770 s-a casatorit cu Maria Antoaneta de Austria, cu care a avut 4 copii. Sfatuit de Maurepas, si-a ales ca ministri oameni priceputi, precum Turgot si Malesherbes. Turgot, numit controlor general al finantelor, a vrut sa redreseze finantele prin egalizarea tuturor locuitorilor in achitarea impozitelor si prin economii. Dar, aflat sub influenta nobilimii privilegiate si dominat de sotia sa, L. XVI l-a inlocuit pe Turgot din aceasta functie, in anul 1776, cu Necker. Acesta a propus si el economii, mai ales ca Franta cheltuise foarte mult cu participarea la Razboiul de sapte ani dus impotriva Angliei si cu ajutorul pe care il acorda americanilor pentru castigarea independentei. Publicarea de catre Necker, in anul 1781, a cheltuielilor Curtii a aprins si mai mult spiritele in Franta. Necker a fost si el indepartat. Intre anii 1783 si 1786, controlor general al finantelor a fost Calonne, dar si acesta a propus egalitatea tuturor locuitorilor la plata impozitelor, proiect respins. Disperat din cauza situatiei in care se gasea Franta in privinta finantelor, L. XVI l-a reinstalat pe Necker in functia de controlor general al finantelor, in anul 1788, dar singura solutie gasita a fost aceea de a convoca Adunarea Statelor Generale, burghezia urmand sa aiba un numar egal de reprezentanti cu clerul si nobilimea luate impreuna. Franta se gasea in pragul revolutiei. In anul 1789, Adunarea Statelor Generale s-a reunit la Versailles. Deputatii starii a treia s-au proclamat Adunare Nationala, apoi Adunare Nationala Constituanta, considerand ca ei reprezentau natiunea si ca aveau menirea sa dea poporului o constitutie. Dar, intre rege si Adunarea Nationala s-a produs ruptura, monarhul dorind sa o dizolve prin interventie armata. Locuitorii Parisului au reactionat cu furie, au format o Garda Nationala, avandu-l in frunte pe marchizul de La Fayette si, la data de 14 iulie 1789, au daramat inchisoarea Bastilia, simbol al absolutismului. Revolutia s-a extins de la Paris in intreaga Franta. Poporul rasculat l-a obligat pe rege, pentru a nu putea complota impotriva revolutiei, sa se mute la Paris, unde a fost transferata si Adunarea Nationala Constituanta. Astfel, atat regele, cat si Adunarea Nationala Constituanta se aflau sub supravegherea revolutionarilor. La un an de la caderea Bastiliei, pe data de 14 iulie 1790, pe Campul lui Marte, a fost nevoit sa participe la aniversarea izbucnirii revolutiei. Regele, alaturi de toti cei prezenti, delegati din toata Franta, a jurat sa apere libertatile poporului. Parea ca acceptase noua situatie. Dar regele se gandea cum sa infranga miscarea revolutionara si nu sa respecte drepturile cetatenilor. De aceea, la 20 iunie 1791, L. XVI a incercat sa fuga in strainatate, dar a fost prins la Varennes. Aceasta incercare si legaturile sale cu cei din exterior, care pregateau o puternica lovitura contrarevolutionara, au adancit prapastia care il separa pe rege de poporul sau. Adunarea a hotarat atunci sa-l suspende pe L. XVI din functiile sale, iar la data de 3 septembrie 1791 a fost votata Constitutia. Deoarece Adunarea Nationala Constituanta era formata in majoritate din deputati care nu se gandeau inca la inlaturarea monarhiei, Constitutia din anul 1791 stabilea ca Franta era o monarhie. Totusi puterea monarhului era limitata si el era proclamat rege al francezilor si nu rege al Frantei, asa cum fusese pana atunci. Puterea executiva era exercitata de el prin ministrii sai si i s-a alcatuit o lista civila, astfel ca nu mai putea, ca mai inainte, sa ia fonduri importante din tezaurul statului. Regele nu putea dizolva Adunarea legislativa si trebuia sa-si recruteze ministrii dintre persoanele care nu erau deputati. Fratii regelui, impreuna cu nobilii emigrati peste hotarele Frantei, nemultumiti de noua situatie, au cerut ajutorul germanilor, iar imparatul Leopold al II-lea, regele Prusiei, Frederic Wilhelm al II-lea si contele de Artois, au semnat Declaratia de la Pilnitz, prin care aratau ca voiau sa intervina in Franta si sa restabileasca monarhia absoluta. Girondinii l-au silit pe L. XVI sa declare razboi Austriei. Cum regele spera ca revolutia sa fie infranta, pentru a putea sa-si recapete puterea absoluta, a uzat de dreptul sau de veto suspensiv atunci cand Adunarea legislativa a hotarat, in conditiile amenintarii din exterior, formarea unei armate de 20 000 de oameni. Poporul din Paris, agitat de revolutionari, s-a rasculat, la data de 20 iunie 1792, a intrat in palat si l-a silit pe L. XVI sa-si puna pe cap boneta revolutionara. Dar regele, nici dupa aceea nu a dorit sa aprobe hotararea Adunarii legislative, iar revolutia era amenintata de Coalitia I, formata din Austria, Prusia si Anglia. In conditiile iminentei interventii militare straine si a amenintarii ducelui de Braunschweig, comandant suprem al armatelor prusace, ca Parisul va fi pustiit iar toti membrii Garzii Nationale vor fi omorati daca regelui nu-i erau redate drepturile absolute, poporul parizian s-a rasculat, la data de 10 august 1792, si a luat cu asalt palatul Tuileries. L. XVI, impreuna cu familia sa, a fost dus in turnul Templierilor. Acolo s-a aflat sub paza, fiind prizonier al Comunei insurectionale. Acuzat de tradare, a fost judecat de Conventie si condamnat la moarte. La data de 21 ianuarie 1793, L. a fost executat, prin ghilotinare, la Paris. A avut un sfarsit tragic deoarece nu a inteles schimbarile profunde care se petreceau in timpul sau, neputandu-se adapta la noua situatie de monarh constitutional.