435 vizualizari | Fii primul care comenteaza | 26 ian 2012
Mai multi profesori de la Universitatea "Valahia" Targoviste au fost concediati dupa ce, la un control al ITM, s-a descoperit ca erau angajati cu contract de munca, desi implinisera 65 de ani si, conform legii, trebuiau sa se pensioneze, au declarat, reprezentantii ITM Dambovita.
"Potrivit noii legi a educatiei, odata cu implinirea varstei de pensionare, cadrele didactice au posibilitatea sa fie platite cu ora, insa numai pot avea contract de munca", au precizat cei de la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Dambovita.
La acelasi control a fost descoperit si cazul unui profesor care ocupa o functie de conducere, desi legea interzice acest lucru dupa implinirea varstei de pensionare.
"Este vorba despre profesorul Marin Carciumaru, care detinea functia de director al Scolii Doctorale", au precizat reprezentantii ITM Dambovita.
Tot in timpul contolului efectuat la Universitatea "Valahia" a fost emisa si decizia de concediere a sefului serviciului de resurse umane - Ecaterina Popa.
"Contractul de munca al doamnei Popa Ecaterina a incetat la data de 28.12.2011, in temeiul prevederilor art. 56 lit. c din Codul muncii, astfel cum rezulta din decizia nr. 1819/28.10.2011 emisa de Universitatea 'Valahia' din Targoviste. Angajatorul a comunicat decizia doamnei Popa Ecaterina la 31.10.2011", spun cei de la ITM.
"Ancheta la 'Valahia' s-a desfasurat in mai multe etape, iar o parte dintre neconformitatile descoperite au fost deja solutionate. Mai mult, am cerut sa fie reanalizate contractele de munca si sa fie efectuate toate modificarile, cu respectarea art. 17(5) din Codul Muncii republicat, precizandu-se in mod concret clauza care a fost modificata si data de la care aceasta produce efecte", precizeaza reprezentantii ITM.
La control s-a descoperit si ca o serie de elemente, precum salariile si sporurile, nu erau trecute in Registrului General de Evidenta a Salariatilor (REVISAL).
In urma masurilor dispuse de cei de la Inspectia Muncii, Universitatea "Valahia" a solicitat prelungirea termenului de realizare a acestora pana la 15 aprilie, din cauza "volumului foarte mare de lucrari, raportat la personalul implicat in rezolvarea acestora".
Potrivit ITM Dambovita, toti angajatii Universitatii "Valahia" au fost admisi pe baza de concurs, chiar daca, in sesizarile primite, au fost mentionate "nepotisme sau relatii clientelare".
Inspectorii de la ITM Dambovita spun ca actiunile de control la Universitatea "Valahia" vor continua, urmand sa fie monitorizat inclusiv modul in care se va desfasura scrutinul pentru alegerea rectorului, in martie.
Universitatea de stat "Valahia" din Targoviste a fost infiintata in 1992, iar calificativul sau, acordat de consiliul Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS), este "grad de incredere ridicat".
Sursa Ziare.com